Două staţii de autobuz costă 100.000 de euro în Arad

De Alin Gherasim
14Comentarii
Două staţii de autobuz  costă 100.000 de euro în Arad
Consiliul Judeţean va plăti peste 478.000 de lei pentru construirea a două staţii de autobuz, cu benzi de staționare.

ARAD. O mică avere pentru două staţii de autobuz. Consiliul Judeţean Arad este dispus să plătească 478.425 de lei pentru realizarea a două staţii de autobuz pe Drumul Judeţean 682, în zona localităţii Fântânele. Instituţia judeţeană a comandat un studiu de fezabilitate aferent construirii acestor staţii de autobuz, iar firma care a întocmit acest studiu a ajuns la concluzia că va fi nevoie de peste 100.000 de euro pentru realizarea celor două staţii.

„În prezent, transportul în comun nu dispune de staţii şi este nevoit să staţioneze pe benzile de circulaţie a Drumului Judeţean 682, ceea ce duce la probleme în trafic. Necesitatea întocmirii unui Studiu de fezabilitate în vederea amplasării staţiilor de autobuz pe DJ 682 km 91+400 – 91+550, stânga şi dreapta, asigurându-se astfel condiţiile pentru serviciile de transport public în vederea îmbunătăţirii vitezei de deplasare şi a fiabilităţii pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în zona industrială a comunei Fântânele, judeţul Arad. Studiul de fezabilitate aferent obiectivului <Construire Staţii de Autobuz> a fost avizat de către comisia CTE a Consiliului Judeţean Arad şi s-a emis avizul nr.18/26.07.2019”, se arată într-un proiect de hotărâre care va fi supus votului consilierilor judeţeni.

Potrivit studiului de fezabilitate, cele două staţii de autobuz vor costa 478.425 de lei, din care 393.655 de lei reprezintă suma estimată pentru construcţii şi montaje. Fiecare staţie va avea câte o bandă de staţionare de 150 de metri, cu lăţimea de şase metri. Staţiile efective vor avea patru metri lungime, 1,60 metri lăţime şi aproape trei metri înălţime. Dacă proiectul de hotărâre va fi adoptat, proiectarea şi execuţia celor două staţii de autobuz vor fi scoase la licitaţie, cel mai probabil în prima parte a anului viitor.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor