Două victime, de 60 și 62 de ani, internate pe mai departe la spital în urma accidentului de la Zimand Cuz

De Valentin Goran
Reactualizat la:
1Comentariu
Două victime, de 60 și 62 de ani, internate pe mai departe la spital în urma accidentului de la Zimand Cuz
În urma accidentului produs vineri seara, 16 martie, patru victime au ajuns la spital. Două au plecat acasă în timp ce o victimă se află internată la Secția Chirurgie, iar cealaltă la Secția Ortopedie.

Accidentul a fost produs, conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad de un tânăr de 26 de ani, din Apateu, care, aflat la volanul autoturismului, a efectuat o depășire neregulamentară. Acesta a intrat pe sens opus, a lovit un autoturism care circula regulamentar, pe care l-a forțat să intre și el la rândul său în coliziune cu un alt autoturism, de pe contrasens. În urma coliziunii dintre cele trei mașini, patru persoane au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

Două victime internate

Am stat de vorbă cu Monica Puticiu, medic șef al UPU – SMURD Arad pentru a afla care este starea victimelor.

În urma investigațiilor, medicii au stabilit că trei din cele patru victime au necesitat internarea. Una dintre cele trei victime, un bărbat de 52 de ani, din județul Bihor, a refuzat insa internarea și a părăsit spitalul pe răspunderea lui.

„Una dintre victime, un bărbat de 62 de ani, din județul Bihor, a suferit în urma accidentului o fractură apofiză transverse coloană lombară (L2 și L3) și a fost internat la Secția Chirurgie. O altă victimă, o femeie de 60 de ani, a suferit o fractură de bazin, o fractură de claviculă și un traumatism facial ușor. Victima a fost internată la Secția Ortopedie. Ambele victime se află sub suprevegherea medicilor”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Monica Puticiu, medicul șef al UPU – SMURD Arad.

O victimă a refuzat internarea

Cea de-a treia victimă care a ajuns la spital este un bărbat de 52 de ani, din județul Bihor, care a suferit un traumatism de coloană lombară și care a și refuzat internarea, deși acest lucru nu era indicat. Bărbatul din Bihor a părăsit spitalul pe răspunderea lui. O altă victimă, o femeie de 32 de ani nu a necesitat internarea,ara ea suferind leziuni minore fiind lăsată să plece din spital.

FOTO: ISU Arad
Un accident datorat vitezei excesive s-a produs vineri, 16 martie, după ora 18:00, pe DN 79, pe raza localității Zimandu Nou. O victimă, încarcerată, a avut nevoie de echipa de descarcerare a ISU Arad.Din primele informații pe care le-am obținut, se pare că un șofer care ar fi intrat într-o depășire...



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor