Două zile de colocviu internațional, la Arad

De Eugen Rogojan
2Comentarii
FOTO: Eugen Rogojan
FOTO: Eugen Rogojan
Colocviul Internațional „ComSymbol”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu”, se desfășoară pe 8 și 9 noiembrie.

Oaspeți din România, Franța, Belgia, Elveția, Rusia, Brazilia, Algeria, Nigeria, Spania, Cipru, Turcia, Ungaria, Camerun, Uganda și Statele Unite ale Americii vor veni, pe 8 și 9 noiembrie, la cea de-a patra ediție a Colocviului Internațional „ComSymbol”, desfășurată sub motto-ul „Mediatizarea viitorului și viitorul mediatizării”.

Patru secțiuni
Lucrările colocviului, realizate în limbile engleză și franceză, se vor desfășura pe patru secțiuni, la care vor participa peste 40 de profesori universitari și cercetători din 15 state ale lumii. Probabil cele mai importante conferințe vor fi cele susținute de Philippe Viallon, de la Universitatea din Strasbourg, Franța, și cea susținută de Haytham Safar, de la Universitatea din Mons, Belgia. Cel dintâi, șef al catedrei UNESCO „Jurnalistică și practici media. Între globalizare și diversitate culturală” de la Universitatea din Strasbourg, Franța, va vorbi despre „Social media: spre o relație umană crescută sau individualism hipertrofic?”, în timp ce cel de-al doilea, director al CERM-Centrul de Studii și Cercetare Multimedia și Studii Euro-Mediteraneene și Orientale din Mons, Belgia, va susține conferința cu tema „Urmărirea ochilor, digitizarea și mediatizarea”.

Urări de bun venit
„Este o onoare că Universitatea din Montpellier a venit să organizeze a patra ediție a colocviului. Le mulțumesc profesorilor implicați în organizare, dar și autorităților locali și naționale care au fost alături de noi”, a transmis prof.univ.dr. Ramona Lile, rectorul UAV, la deschiderea colocviului. De asemenea, au cuvântat Călin Bibarț, din partea Primăriei Municipiului Arad, Lucian Cozma, din partea Instituției Prefectului Județului Arad, Doru Sinaci, din partea Consiliului Județean Arad, dar și câțiva dintre membrii echipei de organizare a colocviului.

Organizatorii
Evenimentul este organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Institutul European „Serge Moscovici” și IARSIC, parteneri științifici fiind Grupul PPGC al Universității Vale do Rio dos Sinos, Brazilia, Centrul CERM al Universității Mons, Belgia, respectiv Centrul CCIMCTR al Universității din Georgia, Statele Unite ale Americii.

DSC_0008 DSC_0011 DSC_0012 DSC_0015 DSC_0016 DSC_0021



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor