Drepturile copiilor pe primul loc

Drepturile copiilor pe primul loc
Drepturile copiilor pe primul loc
SINAIA – OJDC a participat la al doilea modul de pregătire pentru monitorizarea drepturilor copiilor.

Promovarea drepturilor copiilor şi a tinerilor, crearea unui mecanism eficient constituie principala peocupare a OJDC (Observatorul Judeţean pentru Drepturile Copilului). Aceste observatoare au luat fiinţă din iniţiativa UNICEF şi s-au realizat printr-o colaborare cu Consiliile Judeţene. Unul din cele cinci judeţe în care au fost înfiinţate aceste Observatoare este Aradul. Obiectivele acestuia sunt sprijinirea iniţiativelor locale în favoarea copiilor, crearea unei baze DevInfo de date, monitorizarea drepturilor copiilor şi ale tinerilor.

Training la Sinaia

În acest context, membrii OJDC Arad au participat în perioada 5-9 martie, la Sinaia, la cel de-al doilea modul cu privire la monitorizarea drepturilor copiilor şi tinerilor. Într-un cadru organizatoric deosebit, participanţii din cele cinci judeţe (Arad, Hunedoara, Vaslui, Cluj, Neamţ) au urmat cursurile de pregătire specifice sub îndrumarea lui Pierre Poupard, reprezentant UNICEF în România, Thomas Kattau, profesor doctor pentru politica europeană, consultant UNICEF în observarea drepturilor copilului, doctor Voica Pop, coordonator al programului de protecţia copilului UNICEF şi Marlena Pintilie, coordonator Program de Monitorizare a Drepturilor Copilului. „Este important ca tinerii şi cei care lucrează în favoarea lor să înţeleagă şi să conştientizeze importanţa comunicării. Copiii trebuie să fie consultaţi cu privire la toate deciziile care se iau pentru ei”, a declarat Thomas Kattau.

Temele abordate au avut ca scop adaptabilitatea, toleranţa, cooperarea, comunicarea, drepturile copiilor şi discriminarea. Pe parcursul desfăşurării cursurilor membrii OJDC Arad s-au implicat activ în dobândirea de noi cunoştiinţe specifice, bucurându-se de aprecierea unanimă a organizatorilor.

A.M.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !