„Driblaţi” de timişoreni

ARAD – Pasionat de munca pe care o desfăşoară în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, Dan Pârvulescu se află într-o permanentă căutare de noi activităţi pentru socializarea tinerilor năpăstuiţi de soartă.

Astfel s-a născut şi idea înscrierii în Proiectul Homeless, unul care avea ca „ţintă” finală participarea la Campionatul Mondial de Fotbal rezervat oamenilor străzii, decembrie 2008, Australia.

Aproape un an de zile a muncit Dan Pârvulescu la acest proiect. A strâns informaţii, a ţinut legătura cu organizatorii evenimentului, a obţinut acordul Federaţiei Române de Fotbal, pentru a folosi sigla şi echipamentul naţionalei la această competiţie şi a demarat acţiuni de implementare a fotbalului printre „boschetarii” Aradului.

De bună credinţă, a dat „pontul” d-nei Mirela Oprea, reprezentanta World Vision România, persoana de legătură între Homeless România şi organizatori. De aici şi până a fi „driblaţi” de participarea la „mondialul” de la Melbourne, n-a mai fost decât un pas. Pe care, timişorenii de la Centrul Creştin Metanoia, în complicitate cu World Vision România, l-au făcut, fără a avea mustrări de conştiinţă.

Pentru a estompa scandalul, vecinii de pe Bega au selecţionat în lotul „boschetarilor” pentru C.M. din Australia şi doi arădeni – dintre cei 8 oameni ai străzii care au alcătuit lotul tricolor – , remarcaţi la trialurile organizate de DGASPC Arad. Este vorba despre Samuel Benjamin Calancea şi PavelIosif Calancea. Cu cei doi în echipă, România a ocupat în final locul 26 din cele 48 de naţiuni participante.

D.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !