Drum asfaltat între Nădlac şi Peregu Mare

De Alin Gherasim
7Comentarii
Drum asfaltat între Nădlac şi Peregu Mare
În numai trei luni de zile, tronsonul de drum judeţean care leagă Nădlacul de Peregu Mare a fost făcut de la zero.

Unul dintre proiectele de modernizare a infrastructurii finanţate de Consiliul Judeţean Arad, respectiv drumul care leagă Nădlacul de Peregu Mare, este aproape gata. În numai trei luni de zile, firma care a câştigat licitaţia a reuşit să modernizeze acest drum care, anterior, era de pământ. Tronsonul, lung de cinci kilometri, a fost început la finalul lunii iunie, iar acum este finalizat în proporţie de 90 la sută, urmând să fie finalizate zilele acestea lucrările la terasamente, la marcaje şi montarea de indicatoare rutiere. „Suntem bucuroşi că am reuşit să finalizăm acest segment şi ne propunem să continuăm lucrările şi la celelalte drumuri de pe zona de frontieră”, a spus Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, aflat pe şantierul de la Nădlac. „Acest drum era o necesitate pentru comunitatea din zona Nădlac-Peregu Mare şi faptul că CJA a finanţat modernizarea lui nu poate decât să ne bucure”, a declarat şi Vasile Ciceac, consilier judeţean.
Şi alte drumuri
Sergiu Bîlcea a ţinut să menţioneze faptul că „în acest moment se lucrează şi la drumurile judeţene Dorobanţi – Macea şi Grăniceri – Pilu. Anul viitor, încep lucrările pe drumurile Pecica – Turnu, Curtici – Macea – Sânmartin, Sânmartin – Socodor şi Socodor – Nădab. Prin aceste proiecte stimulăm dezvoltarea economică prin asigurarea infrastructurii, asigurăm confortul cetăţenilor şi asigurăm rute alternative pentru unele drumuri intens circulate în prezent. După reabilitarea drumurilor enumerate, vom crea o legătură mai bună între patru oraşe importante, Nădlac, Pecica, Curtici şi Chişineu Criş”.

Vor bani europeni
Vicepreşedintele CJA a ţinut să precizeze că, pentru acest drum nou modernizat, se vor cere bani europeni. „Pe linia de finanţare care se referă la proiectele retrospective, vom depune o cerere pentru acest drum. Dacă cererea de finanţare ne va fi acceptată, suma de 5,1 milioane de lei, investită de CJA din bugetul propriu, va fi rambursată de Uniunea Europeană”, a declarat Sergiu Bîlcea.drum 2 drum 3



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor