Drum turistic european

4Comentarii
Drum turistic european
Reprezentanţii „Condor Club” Arad, Asociaţia „Turiştilor Montani”, Asociaţia „Veniţi cu Noi”, Centrul Cultural Judeţean Arad şi Administraţia parcului natural „Lunca Mureşului” s-au întâlnit pentru a dezbate traseul pe care-l va avea drumul turistic European, pe porţiunea judeţului nostru.  Video

„Dorim să stabilim traseul itinerariului turistic E 7 în funcţie de obiectivele existente, fie că este vorba de obiective naturale, fie de cele antropice”, spune profesorul Dorel Gureanu, preşedintele „Condor Club” Arad.

După mai bine de două ore, participanţii s-au pus de acord ca cel mai bine, atât pentru judeţul nostru, cât şi pentru turişti, este traseul Nădlac, Igriş, Mănăstirea Bezdin, până unde se va merge pe digul Mureşului, pentru ca de la Felnac, Călugăreni, Zădăreni turiştii să meargă pe drum. Ei vor ajunge la a treia insulă, Centrul de vizitare a parcului natural „Lunca Mureşului”, ca mai apoi să facă o escaladă prin centrul Aradului, urmând Mândruloc, Păuliş, Miniş şi Ghioroc, unde se termină sectorul de câmpie şi începe cel montan, care urmăreşte coasta munţilor Zărandului şi a Săvârşinului, până la Obârşia. De aici, traseul coboară prin Corbeşti, Petriş şi pătrunde în judeţul Hunedoara prin localitatea Zam.

M.S.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor