Drumul Gurahonţ-Buteni, gata până în 2020

De Alin Gherasim
Reactualizat la:
5Comentarii
Drumul Gurahonţ-Buteni, gata până în 2020
S-a semnat contractul pentru reabilitarea drumului judeţean Gurahonţ-Sebiş-Buteni.

ARAD. Drumul Gurahonţ-Sebiş-Buteni va fi reabilitat în totalitate. Şoseaua, lungă de peste 22 de kilometri, va intra în şantier în perioada imediat următoare. Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a fost la Gurahonţ unde, în prezenţa primarilor din Gurahonţ, Dieci şi Buteni, a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pe drumul mai sus menţionat. Licitaţia organizată de CJA a fost câştigată de PORR, care va încasa 20 de milioane de lei, fonduri alocate din bugetul propriu al Consiliului Judeţean. „Am depus cerere de finanţare la Guvern pentru reabilitarea acestui drum, prin PNDL. Din păcate, nu am primit finanţare. Asta chiar dacă cei de la Ministerul Dezvoltării ne-au asigurat că acest drum va intra la finanţare dacă un alt drum de pe PNDL va fi realizat cu fonduri europene. În final, s-au răzgândit şi nu ne-au mai dat bani. Dar am decis să alocăm fonduri din bugetul judeţului. Acest drum avea neapărată nevoie de intervenţie. El a fost realizat în anul 1968, iar de atunci au fost făcute doar reparaţii”, a declarat Cionca.

Prezent la întâlnire, directorul de vânzări al PORR a detaliat lucrarea: „Vor fi lărgite benzile de circulaţie, va fi frezat asfaltul, urmează ranforsarea cu piatră, după care aşternem două straturi de asfalt. Potrivit licitaţiei, termenul pentru realizarea acestei lucrări este de 42 de luni. Dar noi nu avem niciun interes să stăm atâta timp aici. Estimăm că în 2020 lucrarea va fi finalizată. Nu ştiu să spun dacă în vară sau în toamnă, dar finalizăm drumul la anul”. Acesta a mai spus că firma lucrează deja la proiectare, urmând ca în cel mult două luni de zile să înceapă reconstrucţia propriu-zisă a şoselei.

Bucurie printre primari

Prezenţi la întâlnire, primarii celor trei comune prin care trece acest drum au declarat în cor faptul că acesta este cea mai importantă investiţie pentru zonă. „Ne bucurăm din tot sufletul pentru acest proiect”, a spus primarul din Dieci. „Drumul este foarte important. Elevii şi angajaţii care fac naveta pierd ore întregi pe drumul actual, aflat într-o stare foarte proastă”, a continuat primarul din Buteni. „Mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns momentul în care se semnează reabilitarea acestui drum”, a încheiat primarul din Gurahonţ.

Taguri: , , ,


5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor