Drumurile preşedintelui

O singură bucurie mai are bietul român: să-l vadă pe preşedintele Traian Băsescu cutreierând ţara, când de-a lungul, când de-a latul.

Că doar nu întâmplător s-a majorat bugetul Preşedinţiei, pentru anul în curs, cu vreo 75-80 de procente. Criză, criză, dar vin alegerile prezidenţiale şi candidatul trebuie să treacă pe la oameni, ca să primească mulţumirile sincere ale acestora, pentru că li s-a împlinit urare din 2004: „Să trăiţi bine!”. Sigur, preşedintele Băsescu nu ne-a spus, deocamdată, dacă va mai candida ori ba, mai stă să chibzuiască, zice dumnealui, dar toţi ştim că nu se va îndura să ne lase pe mâna te miri cui.

Poate că unora li se pare indecentă această vânturare prin ţară, într-o vreme în care se închid fabricile, oamenii îşi pierd locurile de muncă, iar Guvernul taie şi iar taie din banii instituţiilor publice. Sunt destui cârcotaşi care nu văd cu ochi buni risipirea banilor publici cu vizite de genul acestora, fără alt rost decât acela ca şeful statului să facă baie de mulţime. Pentru că una ar fi, zic ei, să vadă ce necazuri sunt prin localitate, ce lipsuri au românii, ce cred ei despre cum merg treburile în ţara asta, şi alta să-l vezi pe şeful statului hăhăindu-se, suflecându-se să tundă o oaie, să mai dea peste cap o duşcă de pălincă ori să poarte clop sau bundă de cioban.

Nu putem fi de acord cu asemenea cârcoteli. Preşedintele este un personaj simpatic. E unul de-al nostru, om de viaţă, bucuros să petreacă, pe unde s-o nimeri. Şi apoi, ce dacă-i criză?! Banii oricum s-ar risipi, ar face picioruşe şi ar zbughi-o din puşculiţa statului – şi nu spre nevoile celor necăjiţi, ci spre conturile „băieţilor deştepţi”, cum foarte inspirat i-a numit însuşi domnul preşedinte. Iar dacă tot e să se aleagă praful de ei, de ce să nu-i cheltuiască şeful statului? Unde mai pui că un drum la Sâmbra Oilor sau la Tanjaua de la Hoteni, la sebările de la Năsăud ori la Hora Bucovinei e şi un mijloc de-a stimula economia românească, mai precis consumul de combustibil, ca să nu mai vorbim că dă şi de lucru la o mulţime de inşi, de la piloţi şi până la „sepepişti”.

Şi încă ceva. Domnul preşedinte nu s-ar fi dus la Bucşoaia, dar i-a poruncit soacra să vină, aşa că n-a avut de ales. S-a dus!

T.M.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !