Duatlonul Aradului 2016 – câștigător decis la secundă

De Daniel Scridon
Reactualizat la:
Duatlonul Aradului 2016 – câștigător decis la secundă
Aproape 200 pasionaţi de ciclism şi alergare au luat startul la Duatlonul Aradului, ediţia 2016, eveniment organizat de Clubul Sportiv Experienţa Multisport împreună cu Primăria Municipiului şi Centrul Municipal de Cultură Arad, coordonat de către Sorin-Victor Roman și Cristina Nistor.

Aceștia au avut de ales între cursele: Duatlonul Verde (individual şi ştafeta), Semimaratonul Verde şi Crosul Lunca Mureşului. Toate cele trei probe s-au desfăşurat în Parcul Natural Lunca Mureşului.

Startul evenimentului a fost dat prin proba de duatlon, unde individual sau în echipă de două persoane, 104 concurenţi au parcurs 4 kilometri în alergat, au pedalat apoi 6.5 kilometri pentru că la final să alerge din nou 4 kilometri. Au urmat apoi Semimaratonul Verde (21.1 km) şi Crosul Lunca Mureşului (7 km) unde au alergat 90 de persoane pe un traseu stabilit în Pădurea Ceala.

Câştigătoare feminin

Duatlonul Verde Individual: 1.Iosim Mihaela, 2.Meszar Anca, 3.Todoran Renata; Semimaratonul Verde: 1.Ghinga Olga Iulia, 2.Popa Bianca, 3.Anghel Adriana; Crosul Lunca Mureşului: 1.Mateuca Denisa, 2.Burtea Raluca, 3.Avram Elena.

Câştigători masculin

Duatlonul Verde Individual: 1.Ştefan Gabriel Bighescu (52 minute și 5 secunde); 2.Eduard Tisza (52 minute şi 6 secunde); 3.Nagy Ladislau; Semimaratonul Verde: 1.Covaciu Mircea, 2.Bugari Alin, 3.Ştefan Milota; Crosul Lunca Mureşului: 1.Turcu Cristian, 2.Bugari Alin, 3.Pasca Mihai.

Duatlon în ştafetă

1.Ştafeta Kipkelenge Team (Unterweger Roland – Todinca Dacian); 2.Ştafeta Lucky Team (Bărbat Coriolan Emanuel – Czibula Lucian); 3.Ştafeta Adria-Marc (Adria Tallada – Marc Calvera).

Rezultatele integrale se pot vedea pe http://www.experientamultisport.ro/rezultate?ev=22.

Partenerii competiției au fost: Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad, Parcul Natural Lunca Mureşului, Asociaţia Millenium Center, Centrul Nomasvello Arad, Activ Club, Iulius Parfumerie, Comunitatea Supermamici alergătoare (fustiţele de alergare) şi Sponser. Buna desfăşurare a evenimentului a fost asigurată şi de o inimoasă echipă de suport formată din 104 voluntari locali şi străini.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase