Duminică vom afla cine câştigă Cupa Satelor

De Daniel Scridon
Duminică vom afla cine câştigă Cupa Satelor
Aşa cum şi-a exprimat intenţia cu ocazia „zonei” de la Sâmbăteni, primarul de Păuliş, Ioan Turcin, a primit în organizare turneul final al primei ediții a Cupei Satelor la fotbal.

Competiţia organizată, în premieră, de AJF Arad a adunat la start 28 echipe, împărţite în 7 zone geografice, câştigătoarele urmând să lupte pentru trofeele puse în joc după un sistem-inedit, prin care fiecare echipă să aibă asigurat minimum două jocuri. Totul pentru ca întrecerea să se încheie duminică, 30 iulie, după un „maraton” fotbalistic care se va întinde pe durata a 10 ore.

Cu precizarea că juniorii de la Păulişana Păuliş au primit un wild-card din partea AJF Arad, iată componenţa grupelor – stabilite prin tragere la sorţi – şi tabloul jocurilor de la Păuliș:

Grupa A

1.Mureșana Mîndruloc; 2.Victoria Zăbrani; 3.Young Boys Apateu; 4.Crișul Buteni.

Grupa B

1.Păulișana Păuliș; 2.Frontiera Pilu; 3.Progresul Nădab; 4.Extrem Boys Caporal Alexa.

În programul meciurilor de mai jos, numerotarea jocurilor este folosită pentru a se face împerecherile, prima dată între echipele din cele două grupe (A sau B) și mai apoi între echipele câștigătoare (notate cu C și numărul jocului) și cele pierzătoare (notate cu un P și numărul jocului):

1. ora 10, Mîndruloc-Zăbrani (1A – 2A); 2. ora 11, Păuliș-Pilu (1B – 2B); 3. ora 12, Apateu-Buteni (3A – 4A); 4. ora 13, Nădab-Caporal Alexa (3B – 4B); 5. ora 14, C1 – C2; 6. ora 15, P1 – P2; 7. ora 16, C3 – C4; 8. ora 17, P3 – P4; Finala Mică, ora 18, P5 – P7 şi Finala Mare, ora 19, C5 – C7.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !