După Cozma, dosarul continuă cu încă doi suspecţi

După Cozma, dosarul continuă cu încă doi suspecţi
Dosarul “Mineriadei din 13-15 iunie” se îngroaşă! Procuratura Militară a început de luni audierea lui Marin Condescu şi a lui Nicolae Cămărăşescu, doi dintre cei mai importanţi lideri ai minerilor în perioada anilor 1990.

Conform anumitor surse judiciare cei doi au avut în timpul mineriadei
un rol activ. Procurorii le-au adus la cunostinta celor doi ca au la dosar documente
care atesta o eventuala implicare a lor în actiunile declansate în
14 iunie la casele unor lideri politici precum Ion Ratiu sau Corneliu Coposu,
dar si la sediul ziarului "Romania Libera".

Cum era de asteptat, Condescu si Camarasescu au negat aceasta implicare si
au dat o declaratie scrisa în acest sens. Pe parcursul întregii
saptamâni, Parchetul Militar va audia toate persoanele care au coordonat
minerii spre Bucucresti în zilele de 14-15 iunie 90.

Miron Cozma, care a fost audiat de doua ori, va trebui sa mai raspunda si el
întrebarilor anchetatorilor pentru a lamuri anumite aspecte ramase sub
semnul întrebarii. Fostul sef al statului, Ion Iliescu, va fi citat si
el, însa dupa sarbatori.

realitatea.tv



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !