După Pandurii, vine „Poli”

De Leo Sfara
1Comentariu
După Pandurii, vine „Poli”
UTA a ajuns la opt meciuri fără victorie, iar etapa viitoare e meciul cu eterna rivală.

Meciul cu Pandurii a trecut, însă ar mai fi destule de spus. În primul rând, faptul că UTA a jucat mult mai bine decât în precedentele meciuri, cel puţin o repriză. Dar, a şi ieşit la iveală, în prima repriză, câteva neajunsuri. Precum prestaţia lui Scutaru, care a fost de nerecunoscut, sau cea a lui Manea, care nu poate juca fundaş dreapta într-un sistem 4-4-2.

Arme întoarse

La Pandurii a jucat ex-utistul Cipri Rus şi nu a făcut-o deloc rău. Ba, chiar a şi marcat, e drept, din penalty. Interesant, el a ales să nu se bucure după ce a marcat, şi i-a îndemnat şi pe colegii săi să nu facă „circ”. Cel mai probabil, din respect faţă de suporterii UTA-ei, care erau în spatele porţii unde a dat gol.

Dincolo, Cătălin Hlistei a reuşit, la rându-i, să marcheze împotriva fostei sale echipe. El s-a exteriorizat, însă, reuşita sa fiind una de toată frumuseţea.

Vine meciul cu Poli

S-au strâns opt meciuri fără victorie pentru UTA, iar trupa antrenată de Cristi Todea e – în continuare – pe loc de retrogradare. Un loc ruşinos, care nu le face deloc cinste jucătorilor. Vine etapa viitoare, când arădenii se deplasează la Timişoara, pentru eternul derby, cu „Poli”.

După cum a jucat UTA în partea secundă a partidei cu Pandurii, ar fi speranţe la un rezultat bun. Nu de alta, dar pentru fani acest meci contează cel mai mult. Chiar după partida cu Pandurii, când jucătorii au mers la galerie, li s-a şi spus că au ocazia să se revanşeze la Timişoara, duminică, de la ora 15,30.

Joc amical la Ghioroc

UTA merge, joi, la Ghioroc, pentru un meci şcoală, „legat” de Costel Bogoşel. Cel mai probabil, Cristi Todea va odihni jucătorii importanţi şi le va da şansa celor mai tineri să arate ce pot.

Taguri: , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor