Duş rece pentru liderul din C-4

De Daniel Scridon
Duş rece pentru liderul din C-4
REŞIŢA. „Am început prost, am intrat foarte târziu în joc. În prima repriză am luat și gol și nu am reușit să avem posesie, adversarii au fost mai buni.

Din păcate, imediat după pauză am luat al doilea gol și chiar dacă am avut câteva ocazii, chiar şi o bară, nu am marcat. A contat şi lipsa lui Rusu, plecat la lotul național de juniori, dar nu am avut atitudine. Trebuie să acceptăm înfrângerea și să învățăm din ea. Ne vom concentra pe ultimele două partide, sperăm să menținem distanța față de urmăritori, care sunt mai aproape de noi după această etapă” – a recunoscut, cu fair-play, tânărul tehnician al „şoimilor” din Lipova, Flavius Sabău, după eşecul, scor 0-2, din Valea Domanului.

Golurile reşiţenilor au fost semnate de Ene min. 30 şi Staicu min. 46. Liderul din C-4 a căutat golul reintrării în meci, dar fie portarul Zimmermann, fie bara s-a opus la ocaziile lui Poiană şi Trabalka.

Pentru „şoimii” au jucat: D. Filip – Savin, Calvin, Burlă, Filimon – C. Poiană, Dobrean (min. 46, Sulea), M. Popa, Stoin (min. 60, Buta) – Vasinc (min. 80, Bercu), Trabalka.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !