„E greu să revii de două ori în fața lui Dinamo”

De Leo Sfara
„E greu să revii de două ori în fața lui Dinamo”
Arad. La finalul meciului de azi cu Dinamo, antrenorul UTA-ei, Laszlo Balint a declarat:

„Încep prin a-i felicita pe băieți, pentru că – zic eu – am făcut un joc bun, ne-am ridicat în multe momente la nivelul unui adversar cu calitate certă pentru nivelul primei divizii. Și din punct de vedere tactic am făcut un joc bun, spre foarte bun, pe ambele momente ale jocului. Am avut, însă, momente de naivitate și nu am reușit să-l blocăm pe Nistor, lucru pe care l-am discutat cu jucătorii. El a dat pasă decisivă, gol și apoi încă o pasă de gol. Una peste alta, se pare că suntem pe drumul cel bun, am avut momente de fotbal plăcut, care sper că a fost apreciat de publicul spectator de azi, căruia țin să-i mulțumesc. A fost o atmosferă frumoasă, una care sper să o vedem și sâmbătă, pentru că gândul meu, dar și al băieților, se îndreaptă deja spre meciul de sâmbătă, cu Daco Getica. Am sperat mai mult de la meciul cu Dinamo, asta e cert, dar – glumind puțin – nu știu dacă era foarte bine pentru noi să eliminăm Dinamo, pentru că ne așteaptă un program infernal, un alt meci în Cupă însemnând o foarte mare provocare, atât din punct de vedere al lotului, cât și al prospețimii jucătorilor. Dar, pentru suporteri era minunat să batem. Am și nemulțumiri, nu pot fii vioi sau vesel după ce am văzut cum am primit golul doi. Am fost naivi, nu poți face cadouri lui Dinamo, pentru că te taxează în secunda doi. E greu să revii de două ori în fața lui Dinamo”.

La rândul său, tehnicianul lui Dinamo, Dusan Uhrin a spus: „A fost un meci foarte dificil, UTA a jucat bine, a luptat. Terenul artificial n-a fost bun pentru noi, nu suntem obișnuiți. Sunt fericit pentru că eu n-am câștigat niciodată la Arad”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !