UTA nu s-a putut impune în fața celor de la CS Mioveni și nu mult lipsea ca echipa oaspete să plece cu toate puncte acasă. Parcă am revăzut meciul de la Timișoara, cu Ripensia. Mingile trimise în spatele apărătorilor arădeni sunt ca „pâinea caldă” pentru orice adversar al UTA-ei. Dacă la Timișoara s-au aruncat mingi pe sus, acum, elevii lui Marius Stoica au fost mai combinativi și au surprins apărarea „alb-roșie” cu mingi pe culoar, verticalizarea jocului în ultima treime nefiind pe placul lui Șeroni et comp. Până fundașii noștri au reușit să se întoarcă, atacanții lui CS Mioveni erau deja față în față cu Iacob. Din nou, acesta a fost providențial și și-a trecut în cont câteva intervenții uluitoare.
Pe margini, Andrei Rus mai are de jucat până să se înțeleagă cum trebuie cu coechipierii, iar Stancu pare că tot timpul îl ține ceva, câte o accidentare, iar ultima, din minutul 70 al meciului cu CS Mioveni, pare una mai gravă.
Mijloc și atac
Din păcate, nici la mijlocul terenului lucrurile nu au stat prea bine. Lorenzi face aceleași greșeli, în dorința de a veni „jos”, să primească mingea și să iasă cu ea la picior. Brazilianul vrea bine, însă o mai dă și „în bară”, pierzând mingea în fața careului propriu, ocazie numai bună pentru ca adversarul să marcheze. Miculescu e într-o scădere evidentă de formă, Bustea nu a mai reușit mare lucru, iar R. Moise a vrut să le facă pe toate, însă nu a avut nicio realizare majoră. În față, Ioniță a jucat bine cât a putut, a marcat, dar apoi l-a lăsat „benzina”. Buhăcianu nu a mai dat randamentul scontat, a și ratat nepermis, așa că avem tabloul complet al semi-eșecului de ieri.
Și-a pus „cenușă în cap”
La finalul partidei, antrenorul UTA-ei, Laszlo Balint a admis că e doar vina lui pentru cele întâmplate în teren, spunând și faptul că – poate – a greșit formula de start. Tehnicianul a mai declarat că știe unde a greșit, va urma să elimine ce nu a fost bun a jocul cu Mioveni.
Două vorbe despre public, unul admirabil, cei 3500 de spectatori încurajând tot timpul echipa, iar la final jucătorii au fost aplaudați la scenă deschisă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!