E sansa celor de pe banca

De Daniel Scridon
E sansa celor de pe banca
Univ Goldiş ICIM Arad întâlneşte U Cluj, sâmbătă, ora 12, la Sala Sporturilor.

ARAD. Nici bine nu s-au stins ecourile superbei calificări în Final Four-ul Cupei României, că baschetbalistele de la Univ Goldiş ICIM revin în sală pentru un meci oficial. Este vorba de confruntarea cu U Cluj – sâmbătă, ora 12, Sala Sporturilor – din cadrul primei etape a returului sezonului regulat în Liga Naţională de baschet feminin. O partidă în care Jose Araujo are oportunitatea de a le rula pe toate componentele lotului. Jucătoarele care au bifat mai puţine minute în acest sezon au şansa, de care trebuie să profite, de a arăta că pot fi soluţii viabile şi în confruntările cu miză.

În altă ordine de idei, să mai spunem că în programul competiţional al grupării galben-albastre au apărut modificări, ca urmare a implicării pe trei fronturi: campionat-cupă-cupe europene. Dar, iată cum se prezintă programul echipei noastre în următoarele zile: cu U Cluj (acasă, sâmbătă, ora 12, Liga Naţională); cu Post Wiena (deplasare, joi, 23 ianuarie, ora 20, CEWL); cu Bega Timişoara (deplasare, duminică, 26 ianuarie, ora 15, LN); cu CSU Alba Iulia (acasă, miercuri, 29 ianuarie, ora 18,30, CEWL); cu CSM Târgovişte (deplasare, duminică, 2 februarie, ora 19, LN) şi cu Rapid Bucureşti (deplasare, luni, 3 februarie, ora 11,30, LN).

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !