Echipa şeicului din Dubai revine la Raliul Aradului!

De Dan Lazar
Echipa şeicului din Dubai revine la Raliul Aradului!
Mihai Leu, promotorul Raliului Aradului KIA, prezintă pentru Jurnal Arădean/ARADON povestea hazlie a prezenţei, pentru a treia oară la rând, la Arad a pilotului arab Rashid Al Ketbi.

Echipa X Dubai World Rally Team, cu arabul Rashid Al Ketbi la volan, revine la ediţia din acest an a Raliului Aradului KIA, competiţie ajunsă la fila cu numărul 8, programată între 13-14 mai. „A fost o problemă pentru Rashid, care la sfârșitul anului trecut a intrat pe un calculator și nu îi apărea Aradul în programul competiţional. Imediat mi-a trimis un mesaj, în care m-a întrebat ce se întâmplă și i-am răspuns «stai liniștit că va avea loc şi în 2016». Mă bucur că revine la Arad, mai ales că în urma experienţelor anterioare a ajuns să lucreze cu o agenţie media din România”, ne-a declarat Mihai Leu, principalul „vinovat” pentru prezenţa la Arad a pilotului ce s-a impus la ediţia din 2014.
Șeicul Hamdan Bin Mohammed Bin Rashid Al-Maktoum, Prințul Coroanei din Dubai și președinte al Consiliului Sportiv din Dubai, este proprietarul echipei amintite, care are (şi) misiunea de a promova în lume Expo Dubai 2020.

Implicat în Raliul Sibiului

Din acest an, Mihai Leu se regăseşte printre cei care pun „umărul” şi la Raliul Sibiului. „Sunt implicat în organizare, însă mai mult pe post de consilier, sunt alți oameni care lucrează din greu. Sincer, pentru mine, Aradul este raliul de suflet și aici sunt implicat sută la sută, ceea ce nu mă împiedică să îmi doresc şi să cred că și Sibiul va ajunge un raliu de valoare”, spune fostul campion mondial de box, dar şi campion naţional de raliuri.

dubai2



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase