Geanina Pistru, Sergiu Bîlcea şi Călin Bibarţ au convocat o conferinţă de presă, la care au făcut consideraţii pe marginea vizitei ministrului Transporturilor la pasaje. La unison, cei trei au spus că salută gestul ministrului, dar că, din păcate, aceasta nu va schimba cu nimic soarta pasajelor. Liderii liberali au acuzat guvernele PSD că au întrerupt lucrările, iar pasajele, nu doar că nu sunt finalizate, ci se degradează odată cu trecerea timpului. Mai mult, după ce fosta CNADR a decis să execute în regie proprie pasajele, s-a revenit la procedura de licitaţie.De fapt, afirmă ei, este vorba doar despre pregătirea unei noi scuze, pentru că este clar că până la sfârşitul anului nu se vor relua lucrările, licitaţia putând dura luni bune. Apropo de licitaţie, PNL-iştii spun că este anormal ca ministrul să roage firmele care participă la licitaţie să nu facă contestaţii, pentru a nu prelungi reluarea lucrărilor, în loc să iniţieze măsuri legislative care să simplifice procedurile. Pe scurt, în opinia lor PSD continuă să manifeste lipsă de respect faţă de arădeni, pe care îi mint şi îi desconsideră.
Ecouri la vizita ministrului
Ecouri la vizita ministrului
Liderii organizaţiei municipale a PNL Arad consideră vizita ministrului Transporturilor lipsită de efecte.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Local
Restricțiile de circulație pentru vehiculele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone au intrat în vigoare vineri dimineață.
Local
Operaţiunea a avut loc vineri dimineaţă. În vârstă de zece ani, copacul a fost oferit municipalităţii gratuit de o firmă italiană cu sediul în Arad. Primarul Bibarţ: „Din vară putem sta deja la umbra lui”.
România
Reprezentanţii Rafinăriei Petromidia au informat că vineri dimineaţă a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină, fiind stinsă fără a exista victime.
ARADON Sport local
Sumele pentru echipele fanion ale Aradului au crescut față de prima sesiune de anul trecut. 16 proiecte nu au întrunit punctajul minim.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad începe semifinala Ligii Naționale pe terenul campioanei Sespi.
UT Arad
Jucătorii de la loturi au făcut doar azi primul antrenament, alții sunt cu probleme medicale.
România
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
Local
Liberalii „atacă” Primăria Lipova cu Cristina Ciorogar, un „politician harnic”, după cum o recomandă conducerea PNL.
Citiți principiile noastre de moderare aici!