Ed Sheeran a concertat pentru prima oară în România și a ieşit pe scenă în tricoul Naţionalei de fotbal

De Oana Farcas
Reactualizat la:
Ed Sheeran a concertat pentru prima oară în România și a ieşit pe scenă în tricoul Naţionalei de fotbal
© Foto: captură video
Celebrul artist Ed Sheeran și-a susținut, miercuri seară, pe Național Arena, primul concert în România în fața a peste 50.000 de oameni pe care i-a cucerit cu un concert formidabil.

Artistul, care a venit pentru prima dată să cânte în România, s-a declarat surprins de faptul că lumea îi știe melodiile, într-o țară unde engleza nu este limba maternă și au cântat cu el pe tot parcursul spectacolului.

„Îmi doream de foarte, foarte mult timp să vin în București. (…) Este prima oară când vin în România. Voi petrece următoarele zile aici și sunt foarte încântat de asta”, a spus artistul către fanii săi.

Acesta și-a încântat admiratorii cu vocea, cu o chitară, fără efecte speciale și fără backing vocals sau instrumentiști. Din repertoriul cântărețului britanic au făcut parte, printre altele, melodii precum: „Castle on the Hill”, „Shape of my heart”, „Photograph” şi „Thinking out loud”.

Mai mult, Ed Sheeran a ieşit pe scenă în tricoul Naţionalei de fotbal, a purtat pe umeri tricolorul și a cântat fluturându-l, în timp ce fanii l-au răsplătit cu urale și aplauze.

„Când am început să scriu versuri și să compun, nu mi-am închipuit că voi putea cânta vreodată într-un oraș care nu e al meu. Când am început eu să am spectacole, cântam în localuri foarte mici care nu erau prea frecventate. În timp, am ajuns să cânt în Franța, Germania, Australia, America și iată că acum am ajuns și în România. Dacă știți versurile, vă rog să cântați cu mine”, a mai spus cantautorul.

Zara Larsson şi James Bay au cântat în deschiderea concertului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !