Şedinţă transformată în fiasco

86Comentarii
Şedinţă transformată în fiasco
ARAD – Reprezentanţii suporterilor au monopolizat o discuţie care trebuia să aibă loc pentru prevenirea incidentelor.

Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Arad (IJJ) a organizat o şedinţă la care au fost invitaţi toţi organizatorii de competiţii, de la toate cluburile sportive din Arad, reprezentanţii firmelor care asigură paza pe stadioane şi reprezentanţi ai suporterilor. Pe lângă oficialii IJJ, la şedinţă a mai participat şi Cristian Drăgan, vice-preşedinte al CJA şi preşedinte al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Arad (ATOP).

Se spera că se va ajunge la anumite consensuri între toate părţile implicate pentru a putea fi evitate evenimentele nedorite, terminate cu violenţă, de pe stadioanele şi arenele sportive arădene. Până la urmă, nici măcar un sfert dintre cei prezenţi nu au reuşit să ia cuvântul, discuţia fiind monopolizată de către Dan Proca, şeful galeriei de la UTA.

Suporterii, victimizaţi

Proca a aruncat cu acuze în stânga şi în dreapta, atât în direcţia jandarmilor, cât şi a organizatorilor de competiţii şi a societăţilor de pază. Acesta i-a victimizat pe toţi suporterii din galerie, lăsând să se înţeleagă că singurii nevinovaţi sunt fanii UTA. A ajuns să intre în discuţii contradictorii până şi cu Teodor Lupşa, organizatorul de competiţii al UTA.

S-au luat hotărâri

Cu toate acestea, în primele 10 minute ale şedinţei, jandarmii le-au atras atenţia organizatorilor de competiţii că trebuie să anunţe organizarea unui eveniment cu cinci zile înainte, iar firmele de pază trebuie să întocmească planurile de acţiune cu minim trei zile înainte de evenimentul sportiv. Totodată, la cererea lui Cristian Drăgan, reprezentanţii tuturor părţilor prezente au hotărât să se întâlnească lunar pentru a discuta eventuale probleme şi posibilele rezolvări ale acestora.

Lipsă de bun simţ

După ce a monopolizat întreaga şedinţă şi a vorbit aproape o oră, Dan Proca s-a arătat foarte nemulţumit de rezultatul discuţiilor. Şi pentru ca mai multă lume să înţeleagă acest lucru, la plecare, pe sub mustaţă, a spus: „ne-aţi chemat aici să mâncaţi c…t”.

A.G.

Taguri: , , ,


86Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor