Egalitate la autostradă

8Comentarii
Egalitate la autostradă
Egalitate la autostradă
ARAD – Timişorenii au negociat pentru realizarea a încă două intrări pe autostrada Arad-Timişoara.

Scandalul autostrăzii continuă, dar timişorenii reuşesc să schimbe, cât de cât, datele problemei. După ce primarul Timişoarei s-a arătat extrem de indignat de modul în care a fost stabilit traseul autostrăzii (prea departe de oraş), susţinând faptul că acesta a fost gândit să vină în beneficiul Aradului, acum autorităţile din judeţul vecin au venit cu o soluţie care să „îndrepte” situaţia în această problemă. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş, ai Primăriei Timişoara şi ai proiectantului francez au stabilit, la finele săptămânii, să se mai proiecteze două intrări pe autostrada Timişoara – Arad.

Intrări noi

Desigur, ambele în beneficiul Timişoarei, cu aceste două intrări oraşul urmând să aibă acelaşi număr de intrări pe autostradă ca şi Aradul. Un punct de intrare va fi la intersecţia cu DJ 693 Orţişoara-Seceani şi un altul între kilometrul 40 şi 41 al autostrăzii, pe un drum nou. Pentru aceste noi planuri, Timişoara va trebui să obţină fonduri europene pentru că, potrivit preşedintelui CJ Timiş, „acum nu este nici o infrastructură rutieră în această zonă, dar vom face un proiect pe fonduri europene, pentru realizarea acestei artere”. Reprezentantul firmei de proiectare a menţionat că studiile de trafic realizate nu impun noduri suplimentare, dar că, având în vedere viitorul pol de dezvoltare Arad-Timişoara, se poate avea în vedere studierea creării de noi puncte de intrare pe autostradă în nordul Timişoarei. Cât priveşte Aradul, aici acuzele privind faptul că autostrada e prea aproape de oraş continuă.

A.B.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor