Elevele accidentate în Săvârșin colectau hârtie și cartoane pentru balul bobocilor

De M.B.
48Comentarii
Elevele accidentate în Săvârșin colectau hârtie și cartoane pentru balul bobocilor
Conducerea Inspectorarului Școlar Județean (ISJ) Arad a cerut efectuarea unei anchete interne la Liceul Tehnologic Săvârșin, de unde trei eleve au plecat neînvoite de la ore și au fost accidentate pe marginea DN7 de un autoturism. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală.

Șeful ISJ Arad, Claudius Mladin, ne-a declarat, luni, că a cerut efectuarea unei anchete interne la Liceul Tehnologic Săvârșin, de unde provin elevele care au fost rănite într-un accident produs, vineri, în timpul programului de școală. A fost constituită deja o comisie de cercetare în liceu, iar un raport asupra celor întâmplate va fi transmis către ISJ.

Directorul liceului, Nicolae Vesa, ne-a declarat că cele trei eleve au plecat de la cursuri neînvoite și că le-a întâlnit într-o intersecție din Săvârșin, cerându-le să se întoarcă la cursuri: „Le-am dojenit pentru faptul că au plecat fără permisiunea profesorilor. Fetele au inițiat o acțiune de strângere de fonduri pentru balul bobocilor, fără coordonarea vreunui profesor, și au plecat prin localitate cu un cărucior pentru a strânge cartoane și hârtii, pe care doreau să le valorifice la un centru de reciclare”.

Două externate, una în stare critică

Toate cele trei eleve au fost rănite, însă una a refuzat inițial internarea având o lovitură ușoară la cap. Ulterior, părinții au fost sfătuiți de către profesori să-și ducă fata la spital pentru evaluare, ea fiind internată. ”Două dintre fete sunt bine, am vorbit cu ele și cu părinții lor, dar a treia elevă are o situație mai nefericită, este la Terapie Intensivă, la Spitalul Județean Timișoara, unde a fost deja operată de două ori”, a declarat directorul școlii. El a spus că în cursul zilei de marți vor fi audiați în școală profesori și elevi, în prezența părinților, pentru a se stabili eventualele vinovății.

Conform medicilor, cele două eleve de 17 ani internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vor fi externate luni. Amândouă au fost diagnosticate cu traumatism cranio-cerebral acut închis, iar una dintre ele a suferit, în plus, un traumatism la braț (luxație), dar și plăgi escoriate multiple. A treia victimă a accidentului, care are 16 ani, este în stare de comă de gradul IV, după ce a suferit o lovitură puternică la cap. Medicii timișoreni spun că sunt rezervați privind evoluția stării fetei, ea fiind menținută în viață de aparate.

Dosar penal

Vă reamintim că trei fete din satele Julița, Slatina de Mureș și Vărădia de Mureș, eleve la Liceul Tehnologic Săvârșin, au fost rănite, vineri, după ce au fost acroșate de un autoturism în localitate. Fetele erau plimbate pe marginea DN7 cu un cărucior, de către trei băieți, în timpul programului școlar. Potrivit unor martori, fetele stăteau în picioare pe un palet așezat pe cărucior și se plimbau pe străzi din localitate. Un autoturism care circula pe sensul Arad – Deva și care tracta o remorcă, pe care era așezat un alt autoturism, a acroșat căruciorul și le-a rănit pe cele trei fete.

„La volan se afla un bărbat de 48 de ani din Constanța, iar căruciorul pe care cele trei fete stăteau în picioare circula pe marginea drumului când a fost acroșat. Minorele au fost accidentate, una fiind preluată de la fața locului de un elicopter SMURD”, declarase, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene, Lorena Radu.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, vizând fapta, nu și persoane, în acest moment al anchetei.



48Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor