Elevii, educați pentru siguranța la muncă

De Andreea Pintea
1Comentariu
Elevii, educați pentru siguranța la muncă
ITM alături de ISU și Crucea Roșie au desfășurat o acțiune de educație a tinerilor în domeniul securității la muncă.

Pentru dobândirea, încă de pe băncile școlii, a unor cunoștințe primare și abilități în materie de securitate și sănătate, pentru dezvoltarea capacității de a acorda primul ajutor și, nu în ultimul rând, pentru recunoașterea și evaluarea riscurilor în situații deosebite, Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, în colaborare cu instituții de învățământ arădene, continuă derularea Proiectului „Asta vreau eu” (AVE).

În acest context, miercuri, în sala festivă a Școlii Gimnaziale din Vladimirescu, inspectori de muncă din cadrul ITM Arad – Serviciul Securitate și Sănătate în Muncă, cu sprijinul reprezentanților din Arad ai Societății Naționale de Cruce Roșie, precum și ai ISU Arad au organizat o lecție practică deschisă.

Beneficiari ai acestei lecții au fost elevii din ciclul gimnazial. Celor prezenți, elevi și profesori, le-a fost prezentat, în detaliu, modul de a interveni și de a acorda măsuri de prim ajutor persoanelor aflate în situații grave. Latura teoretică a fost completată de demonstrații practice asigurându-se, astfel, o mai bună însușire a acestor măsuri, necesar a fi luate în situații de urgență.

„Acțiunea va continua și săptămâna viitoare, când elevii vor fi instruiți cu privire la utilizarea echipamentului individual de protecție, instruire ce va fi urmată de vizite la agenții economici din județ, implicați în proiect. Deși acest proiect se derulează doar din anul 2017, putem afirma că acțiunea are impact pozitiv, deoarece parcurgerea procesului de învățare și însușirea timpurie a noțiunilor despre securitate și sănătate în muncă oferă elevilor beneficiul de a reacționa corespunzător la contactul cu pericolele, iar această atitudine, o dată însușită, îi va însoți pe tot parcursul vieții profesionale”, transmit reprezentanții ITM Arad.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor