Elevii s-au întrecut la concursul „Delta Banatului”

De Dan Lazar
Elevii s-au întrecut la concursul „Delta Banatului”
Unități școlare din zona ariei protejate Mlaștinile Satchinez, denumite de către specialiști „Delta Banatului”, inclusiv din localitatea Vinga, au spus „prezent” la ediția 2017 a concursului pe teme ecologice.

Ariile naturale protejate sunt acele zone în care se găsesc cele mai reprezentative și valoroase elemente ale patrimoniului natural al unei țări. Astfel și țara noastră are obligația de a se îngriji de patrimoniul natural național pentru că zonele aflate în regim natural constituie suportul vieții și implicit al dezvoltării socio-economice. În acest sens, Asociația pentru Promovarea Valorilor Naturale și Culturale ale Banatului și Crișanei „Excelsior” din Arad, în calitate de custode al ariilor naturale protejate, are în prezent trei mari proiecte cofinanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare, 2014-2020. Primul proiect vizează ariile naturale protejate de pe raza județelor Timiș și Arad, fiind vorba despre Mlaștinile Satchinez, denumite de către specialiști „Delta Banatului”. Al doilea proiect se desfășoară în ariile protejate Comloșu Mare, Pădurea Paniova și Pajiștile Cenad, din județul Timiș, iar cel de-al treilea proiect, din ariile Râul Mureș, între Brănișca, Ilia și Munții Metaliferi (în județele Hunedoara, Alba și Arad), ce se realizează în parteneriat cu Agenția de Protecția Mediului din Deva. Valoarea totală a proiectelor implementate de Asociația Excelsior depășește 11 milioane de lei.

Școala din Vinga, printre premiați
Până în acest moment s-au desfășurat o serie de activități din cadrul primelor două proiecte amintite, dintre care cele mai interesante și atractive sunt concursurile școlare între elevii din localitățile cuprinse în proiecte. Astfel, în cadrul proiectului „Elaborarea planurilor de management pentru ROSPA0078 Mlaștina Satchinez, ROSCI0115 Mlaștina Satchinez și 2740 Rezervația Mlaștinile Satchinez” s-a desfășurat concursul școlar „Delta Banatului 2017”. Etapa finală a avut loc la Căminul cultural din Satchinez unde au participat 78 de persoane, respectiv elevi de ciclul primar și ciclul gimnazial de la școlile din localitățile: Vinga, Satchinez, Orțișoara, Variaș și Biled, însoțiți de cadre didactice. Acest concurs se va desfășura de-a lungul a trei ani, o singură dată pe an, și are ca scop cunoașterea ariilor naturale protejate din preajma localităților amintite, informarea, conștientizarea elevilor, cadrelor didactice și comunităților locale asupra importanței ariilor naturale protejate precum și promovarea proiectului la nivel local.

Premii pentru toți participanții
Concursul a constat în parcurgerea probelor teoretice (un chestionar cu întrebări despre aria protejată Satchinez) și practice (sportive și distractive: alergare tematică imitând animale, trecere prin cerc, PET-ul contaminat etc). Participanții la etapa finală au avut asigurate transportul și masa, iar toți participanții au primit diplome și materiale promoționale (plase, tricouri, lanterne, pliante, pixuri și magneți) iar cei clasați pe locurile I-III, premii separate pentru ciclul primar și gimnazial de învățământ (premiul I o bicicletă, premiul II un rucsac, premiul III un cort).

vinga

gf

mlastina-satchinez

premianti



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !