Elicopterul SMURD, primit de la MAI, defect de 10 zile

De JA-A.G.
Reactualizat la:
Elicopterul SMURD, primit de la MAI, defect de 10 zile
ARAD. Aparatul de zbor, donat cu mult fast de minister, nu a mai decolat de pe Aeroportul din Arad de zece zile din cauza unei defecţiuni tehnice.

Mult-aşteptatul elicopter SMURD, care deserveşte şase judeţe din vestul ţării şi care are baza pe Aeroportul Arad, s-a defectat. Inaugurat la sfârşitul lunii noiembrie cu mare fast şi în prezenţa ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, şi a subsecretarului de stat Raed Arafat, elicopterul cu pricina a cedat chiar în ziua de Anul Nou, în timp ce efectua un zbor de verificare. „S-a constatat o defecţiune tehnică, una dintre piese fiind uzată. Între timp, piesa cu probleme a fost comandată, iar reprezentanţii producătorului elicopterului sunt aşteptaţi la Arad pentru a efectua reparaţiile necesare”, a declarat Ramona Creţu, purtător de cuvânt al Prefecturii Arad. „Asemenea situaţii sunt inerente, în special dacă ţinem cont că aparatul de zbor nu era nou”, a mai adăugat Ramona Creţu.

Elicopterul nu a mai decolat de pe baza aeriană de la aeroport de zece zile, dar situaţia va mai persista şi în viitor, cei de la Prefectură anunţând că va mai dura câteva zile până când aparatul de zbor va fi reparat şi repus în funcţie.

Monica Puticiu, medic-şef al SMURD Arad, a anunţat că „până în momentul în care elicopterul nu va prezenta condiţii maxime de siguranţă pentru echipaj, dar şi pentru pacienţi, acesta nu va mai decola”. Din momentul în care baza aeriană SMURD a fost inaugurată, elicopterul a intervenit în 16 cazuri medicale grave de pe teritoriul celor şase judeţe din vestul ţării pe care le deserveşte, respectiv Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Bihor şi Sălaj.

Nici locul de aterizare al elicopterului nu poate fi catalogat drept o problemă rezolvată. Dacă la început se ateriza pe Aeroportul din Arad, dar până la spital se pierdeau minute bune, în ultima perioadă, după câteva negocieri, s-a luat decizia ca elicopterul să aterizeze pe stadionul UTA, drumul până la spital fiind mai scurt.

Elicopterul primit de la MAI se află în grija Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara (este bugetat pentru această unitate medicală), dar odihneşte pe Aeroportul Internaţional Arad.

Altul la schimb

Reprezentanţii Prefecturii au revenit cu informaţii referitoare la problema elicopterului şi au anunţat că MAI va trimite un alt aparat de zbor care îl va înlocui pe cel stricat până când acesta din urmă va fi reparat.

„Pentru a nu suspenda pe o perioadă mare activitatea unităţii aeriene SMURD, Ministerul Administraţiei şi Internelor, a luat astăzi decizia de a trimite la Arad miercuri, 11 ianuarie, un alt elicopter care să poată fi folosit pentru intervenţii până va fi remediată defecţiunea la cel aflat în doatrea SMURD”, ne spune Ramona Creţu. Aceasta a mai anunţat că, în cel mai scurt timp, elicopterul defect de pe Aeroportul Arad va fi reparat.

Elicopterul SMURD decoleaza din Arad

Pecica, prima interventie cu elicopterul SMURD



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !