Eminescu, intr-o emotionanta interpretare

De Vasile Filip
1Comentariu
Eminescu, intr-o emotionanta interpretare
Actrița Mariana Buruiană a recitat din Eminescu, de ziua marelui clasic al literaturii române.

ARAD. La 15 ianuarie s-au împlinit 165 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. A fost ziua în care, mai mult ca oricând, ne-am adus aminte de Luceafărul poeziei românești și de creația sa nemuritoare. Dar și momentul cel mai potrivit pentru lansarea celei de-a IX-a ediții a Concursului național de scrisori de dragoste „Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit”, la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”. Și nu s-a făcut oricum, pentru că aseară, în sala „Concordia”, în fața unui public sensibil, Mariana Buruiană, unul dintre numele care au făcut istorie pe scena artistică românească, a susținut un emoționant recital din lirica eminesciană.

Talent și pasiune

Mariana Buruiană s-a născut pe 11 iulie 1955, la Arad. A absolvit IATC, secţia actorie, în anul 1978. A jucat la teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, iar din anul 1981 s-a transferat prin concurs la Teatrul Lucia Stuza Bulandra din Bucureşti, de unde a demisionat în anul 1995.
A jucat în numeroase piese de teatru, pe scenă şi la televiziune, alături de alte mari nume ale scenei artistice româneşti. Printre filmele în care a apărut se numără: „Drumeţ în calea lupilor”, „Patima”, „Figuranţii”, „Să mori din dragoste de viaţă”, „Domnişoara Christina”…

O sensibilitate aparte

Actriţa, care a cucerit inimile spectatorilor cu numeroasele roluri pe care le-a interpretat în spectacole de teatru şi în filme celebre, a încântat și participanții la eveniment cu un recital de o sensibilitate aparte. Minunatele versuri din poezia eminesciană au căpătat, în rostirea Marianei Buruiană o rezonanță aparte, accentuată și de fondul muzical susținut de violoniștii Georgiana şi Victor Maria.

Autor de carte

Pe lângă multele roluri interpretate, Mariana Buruiană a tradus cinci cărți, a scris o carte de mărturisiri – „Taina mărturisirii” – și un volum de poezii – „Chemarea luminii”.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor