Emoţie, culoare şi… absolvenţi la Gimnazială 5

De Diana Dutu
3Comentarii
Emoţie, culoare şi… absolvenţi la Gimnazială 5
© FOTO: VALENTIN GORAN
O festivitate de neuitat, pregătită special pentru cei 99 de elevi care au absolvit clasa a opta.

99 de elevi din cele patru clase a VIII-a de la Gimnazială 5 şi-au luat adio, joi după-masa, de la anii petrecuţi în şcoală. „Ziua absolventului” a fost sărbătorită cu mare fast alături de profesori, părinţi, bunici, rude şi prieteni, într-o atmosferă plină de culoare şi emoţie. Promoţia din acest an a absolvenţilor de a opta a fost o promoţie aniversară pentru că în 2016 şcoala a împlinit 50 de ani de existenţă. De anul viitor, Gimnazială 5 (unită, între timp, cu Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu”) se va numi Liceul Naţional de Informatică.

28 din cei 99 de absolvenţi de a opta sunt olimpici, ei reprezentând cu succes Şcoala Gimnazială Nr.5 la diverse concursuri şcolare judeţene, regionale şi naţionale. Desigur, între olimpici, îi regăsim şi pe cei patru şefi de promoţie din acest an, care au încheiat gimnaziul cu media 10 (zece): Patricia Krisztof (VIIIA), Betina Brîncovean (VIIIB), Deian Paul Trif (VIIIC) şi Bianca Crăciun (VIIID). E meritul lor – căci au muncit zi de zi -, dar şi al dascălilor care i-au pregătit cu profesionalism şi dedicare. Rezultatele foarte bune pe care elevii le-au obţinut la clasă, dar şi cele din afara şcolii, li se datorează şi profesorilor diriginţi Giorgiana Dehelean (Veronica Jurjeu), Florina Cordoş, Daniela Ardelean şi Sorina Gavrilescu, care au fost permanent alături de copii, cu sfaturi şi îndrumări, cu afecţiune şi grijă părintească.

Alături de absolvenţii de a opta, printre sărbătoriţii zilei de la Gimnazială 5, s-a aflat şi profesorul de matematică Gheorghe Iov (în curând, pensionar), care a „scos” o mulţime de olimpici de-a lungul carierei sale didactice.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor