Erată ANL la Sântana

94Comentarii
Erată ANL la Sântana
SÂNTANA – Un localnic acuză că a pierdut apartamentul după ce iniţial s-a clasat pe locul opt.

Atribuirea apartamentelor din blocul ANL care a fost construit la Sântana naşte controverse. Un localnic care iniţial s-a clasat pe locul şapte, cu 46 de puncte, a avut neplăcuta surpriză să se trezească retrogradat pe locul 40, nemaiavând nicio şansă să obţină una dintre cele 16 locuinţe. Supărat de situaţia în care a fost pus, Cornel Mişcoi ne-a vizitat la redacţie.

„La sfârşitul lui august 2008 am depus o cerere la Primărie, pentru a obţine un apartament. La sfârşitul lui septembrie s-a făcut publică prima listă cu persoanele care s-au calificat. Eram pe locul opt, cu 48 de puncte, trebuind să primesc locuinţă. În 25 noiembrie însă a apărut o altă listă, conform căreia am fost respins, fiind clasat pe locul 40. Mi s-a explicat că modificările ar fi apărut din cauză că lucrez în Arad şi nu în localitate. Când am întocmit dosarul ar fi putut să imi spună clar care sunt condiţiile, iar cererea ar fi fost depusă de soţia mea, care lucrează în Sântana. Nu înţeleg însă de ce a apărut prima listă, pentru ca apoi să fie modificată”, povesteşte Cornel Mişcoi. Tânărul susţine că a îndeplinit toate condiţiile afişate la avizierul Primăriei. „Printre altele ar fi trebuit să depun şi o adeverinţă că lucrez în oraşul Sântana sau în altă localitate. Mai apoi, au fost publicate criteriile de acces la locuinţă, unde se spune că titularul cererii trebuie să-şi desfăşoare activitatea în oraşul Sântana sau în localităţile limitrofe, iar dacă nu lucrează în oraş, să facă dovada că stă acolo de cel puţin un an. Această din urmă condiţie o îndeplinesc. Nu mi s-a explicat însă ce înseamnă localităţi limitrofe. La câţi kilometri trebuie să fie Sântana de acea localitate. Acum, nu pot să-mi depun cerere pentru casă la Arad, pentru că nu locuiesc acolo, iar la Sântana pentru că nu lucrez acolo”, mai spune Mişcoi.

Trebuie menţionat că tânărul a depus trei contestaţii, la Primărie, la Prefectură şi la ANL Arad.

Explicaţia preşedintelui

Contactat telefonic, viceprimarul Mihai Scărlătescu, preşedintele comisiei de atribuire, susţine că nu s-a făcut decât să se aplice legea. „La depunerea dosarelor, fiecare a avut posibilitatea să-şi calculeze punctele obţinute. Prima listă a fost alcătuită în funcţie de aceste punctaje. Abia după aceea cererile au fost analizate de comisie. Cornel Mişcoi nu a luat în calcul faptul că nu lucrează în localitate, or, acest lucru era o condiţie eliminatorie. În ceea ce priveşte termenul de localitate limitrofă, acesta înseamnă unităţile administrativ teritoriale cu care un oraş, comună sau sat se învecinează. Noi am respectat legea, iar dacă se constată că am greşit, vom lua măsurile care se impun. Probabil că vor mai fi şi alţi nemulţumiţi, deoarece au fost 54 de cereri depuse şi doar 16 locuinţe”, a încheiat Scărlătescu.

L.S.



94Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor