Estera a trăit o minune

1Comentariu
Estera a trăit o minune
ARAD – Fetiţa de trei ani s-a recuperat foarte bine după operaţie, devenind acum „un copil de viitor”.

Un ghemotoc de drăgălăşenie şi candoare, cu chip de înger şi o privire care îţi pătrunde până în adâncul sufletului. Aşa am (re)cunoscut-o, ieri, pe Estera. Plănuisem să-i facem o vizită imediat după operaţia din Germania, dar am amânat puţin din cauza faptului că la începutul acestei luni mama sa a născut cel de-al şaptelea copil al familiei.

„Am primit însutit”

A fost o mare bucurie să vedem că Estera este un copil sănătos. Mai ales că ştim cum era starea fetiţei în primăvară… Avea o malformaţie a inimii care îi făcea viaţa un chin. Jurnal arădean a declanşat atunci o campanie pentru ajutorarea Esterei şi n-au fost puţini cei care au răspuns chemării noastre. „Singuri, nu am fi reuşit să facem absolut nimic. Niciodată nu m-am gândit că o să primim un ajutor atât de mare. Mie mi-a plăcut să-i ajut eu pe alţii şi am ajutat atât cât am putut, dar acum am primit înapoi însutit!” – mărturiseşte Viorel Bucos, tatăl fetiţei.

El povesteşte că i-a fost frică de operaţia Esterei pentru că nu a crezut că fetiţa poate fi salvată. „Nu am avut tragere să mergem în Germania. M-am gândit la ce e mai rău. Tocmai de aceea am fost foarte surprins când am văzut că fetiţa e bine după operaţie. Acum e un copil de viitor şi pot s-o consider la număr, printre ceilalţi” – spune capul familiei Bucos.

Estera s-a recuperat extraordinar de bine după operaţie. Doar o incizie de câţiva centimetri, în zona sternului, trădează problemele de altădată. „S-a întremat, mănâncă foarte bine. În fiecare dimineaţă, spune acelaşi lucru: «mami, mi-e foame». Uneori se trezeşte şi noaptea şi cere de mâncare. Vorbeşte toată ziua. Se poartă normal, la fel ca orice copil sănătos de trei ani şi jumătate” – spune, bucuroasă, mama Esterei.

Familia Bucos nu-şi găseşte cuvintele pentru a le mulţumi tuturor care le-au fost alături, cu gândul sau cu fapta. Fără implicarea şi sprijinul semenilor, minunea care a salvat-o pe Estera nu s-ar fi putut întâmpla.

 Ajutăm!

Familia Bucos locuieşte undeva pe câmp, la marginea cartierului Bujac, în două încăperi aflate la demisoulul viitoarei lor case. Părinţii încearcă să le ofere celor şapte copii tot ce au ei mai bun. Dar nu le e tocmai uşor. Dacă doriţi să le veniţi în ajutor, telefonaţi la numărul 0754-476345 pentru a afla cum puteţi să o faceţi. Ajutaţi-o pe Estera şi familia ei să aibă o viaţă mai bună!



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor