„Eu sunt 12” a trecut prin Arad

De Diana Dutu
Reactualizat la:
5Comentarii
„Eu sunt 12” a trecut prin Arad
© „Eu sunt 12”, în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ din Arad
Înainte de a trece graniţa, Caravana „Eu sunt 12” s-a oprit, duminică, la Arad. Membrii Caravanei au făcut un popas la „kilometrul zero” din municipiu, unde s-au întâlnit cu cei câţiva arădeni prezenţi în faţa Palatului Administrativ. Întâmpinați de consilierul local Ovidiu Moşneag, suporterii oficiali ai naționalei de fotbal a României au intrat în Primărie, au urcat până în balcon (unde au afișat un banner cu sloganul „Eu sunt 12” și au aruncat cu mingi celor de pe platou) iar apoi au făcut o fotografie de grup în impresionanta Sală Ferdinand.

„Am plecat vineri din Bucureşti, trecem prin Piteşti, Târgovişte, Craiova şi Timişoara. Duminică ieşim din ţară, luăm lumea la picior: Austria – Germania – Franţa. Cutreierăm toată lumea, trecem prin oraşe mari şi mici, sate şi câmpuri proaspăt culese de săteni. Oamenii ne opresc, ne fac cu mâna, ne claxonează. Dăm mingi şi cântăm imnul în autocare, pe stadioane sau în pieţele centrale. Şi, cel mai mult, lăsăm în urma noastră bucăţi din suflete şi mândria de-a fi 12, de-a fi român” – scrie www.eusunt12.ro.

În drumul ei spre Paris, capitala fotbalului european, Galeria oficială a suporterilor României este condusă de fotbaliştii Bogdan Stelea şi Gabi Balint.

Click pentru VIDEO: Imnul Eu sunt 12

221010



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor