Eusebiu Pistru: „Nu au cum demisiona, pentru că nu sunt membri”!

De Simion Todoca
4Comentarii
Eusebiu Pistru: „Nu au cum demisiona, pentru că nu sunt membri”!
Preşedintele ALDE Arad, deputatul Eusebiu Pistru, spune că aşa zisele demisii ale unor foşti membri PLR nu afectează reorganizarea şi reconstrucţia ALDE Arad, ci, dimpotrivă, o ajută, prin eliminarea unor focare de disensiuni în organizaţiile din judeţ.

„ Spun aşa zise demisii pentru că dintre cei care au participat la conferinţă, doar Sorin Mihoc mai este membru ALDE, iar el a fost schimbat din funcţia de preşedinte al organizaţiei Lipova pentru performanţe slabe la alegeri. Din 5.500 de voturi exprimate la lipova, organizaţia ALDE a făcut 200 de voturi, aproximativ 2%. Ceilalţi nu mai sunt membri ALDE, fiind excluşi de către fostul preşedinte Mihai Calimente, deoarece nu au mai fost la partid de peste un an şi nu şi-au mai plătit cotizaţiile, condiţie esenţială pentru păstrarea calităţii de membru. Dealtfel, chiar cei care au organizat conferinţa de presă recunosc că nu mai sunt membri ALDE, din moment ce convocarea conferinţei de presă a fost făcută pe adresa de e mail a PLR Arad, un partid care nu mai există.

De la bun început am spus că sunt decis să duc ALDE Arad în poziţia de cel mai puternic partid de dreapta din Arad, iar pentru aceasta am nevoie de sprijinul unor oameni care pun umărul la treabă şi sunt capabili să ajute la creşterea organizaţiei. Nu m-a interesat cine din partid provine de la fostul PLR şi cine de la fostul Partid Conservator, primul criteriu a fost, este şi va fi cel al meritocraţiei.Din păcate, disensiunile dintre membrii PC şi cei ai PLR nu au încetat după fuziunea prin care a luat naştere ALDE, ci, dimpotrivă, s-au amplificat.Această veşnică ranchiună a dus la rezultate catastrofale la alegeri. Or, este limpede că nu poţi reconstrui un partid cu oameni care au reuşit „performanţe”de genul câtorva zeci de voturi.Ei şi-au dorit să aibă în continuare funcţii, deşi rezultatele lor nu îi recomandă pentru aşa ceva.Dacă ar fi adevăraţi liberali, aşa cum pretind, ar fi rămas în partid, să muncească, să aducă rezultate şi abia după aceea, pe baza acestora,să obţină funcţiile.Oricum, este bine că s-au clarificat lucrurile, pentru că dispar focarele de tensiuni şi disensiuni care s-au manifestat după fuziunea PLR-PC, atât în perioada de conducere bicefală, cât şi după aceea.

În altă ordine de idei, este de-a dreptul hilar şi total nejustificat să-l ataci pe preşedintele partidului şi al Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, când datorită lui, ALDE ,este la guvernare. Si tot datorită domnului Tariceanu partidul a ajuns la o cotă foarte mare de încredere ,aproximativ 15 % în preferintele electoratului. Aceasta se datorează faptului că românii apreciază atât componenta liberală a Guvernului, respectiv ALDE, cât şi eforturile preşedintelui de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti”, declară preşedintele ALDE Arad, deputatul Eusebiu Pistru.

Taguri:


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor