Evaluarea Națională la limba română: genul liric și competițiile sportive

De Eugen Rogojan
Reactualizat la:
Evaluarea Națională la limba română: genul liric și competițiile sportive
Astăzi a avut loc prima probă scrisă a Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a, proba la Limba și literatura română.

A avut loc prima probă a examenului de evaluare a cunoștințelor dobândite de elevi în clasele V-VIII, cea la Limba și literatura română. Elevii de a VIII-a au avut de argumentat la primul subiect de ce poezia „Ploaia” de Magda Isanos aparține genului liric.

Cu un punctaj total de 40 de puncte, Subiectul I s-a axat pe receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse. Cea de-a doua parte a primului subiect s-a axat pe utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse

În cel de-al doilea subiect, pe lângă exercițiile „pe text”, elevilor li s-a mai cerut să redacteze o narațiune în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei întreceri sportive, fie ea reală sau imaginară.

Examenul s-a desfășurat la nivel național în peste patru mii de centre, cu peste 144.000 de candidați. În ceea ce privește județului nostru, examenul s-a desfășurat în 88 de centre de examinare, numărul total al elevilor înscriși fiind de 3039.

UPDATE. 91 de elevi nu s-au prezentat la examen. Din totalul elevilor ce au absolvit anul acesta clasa a VIII-a, 3642 la număr, doar 3060 s-au înscris în Examenul de Evaluare Națională. Dintre cei 3060 de înscriși, la prima probă a examenului, cea la Limba și literatura română, s-au prezentat 2969, ceilalți 91 fiind absenți. Inspectoratul Școlar Județean Arad informează și asupra faptului că în fiecare zi a probelor, la ora 15:30, centrele de examen afișează baremele de evaluare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !