Potrivit procurorilor, „inculpatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în scopul sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor faţă de bugetul general consolidat al statului, în baza aceleaşi rezoluţiuni infracţionale, în perioada 01.01.2011-31.12.2015, a înregistrat în documentele contabile ale societăţii respectiv a declarat organelor fiscale teritoriale operaţiuni comerciale fictive, producând un prejudiciu în valoare de 416.240 lei bugetului de stat”. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Arad spre soluționare.
Evaziune de aproape jumătate de milion de lei
Evaziune de aproape jumătate de milion de lei
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus trimiterea în judecată a unui administrator de firmă pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Pentru cei 70 de metri pătrați pe care îi are spațiul comercial situat pe Bulevardul Revoluției cumpărătorul ar trebuie să achite 499 de mii de euro.
Advertorial
ADVERTORIAL. 25 de ani de colaborare între Consiliul Județean Arad și Agenția de Dezvoltare Regională Vest! Rezultatul îl reprezintă cele mai spectaculoase și utile investiții din județ, în valoare de peste o sută de milioane de euro, cu accent pe modernizarea drumurilor și a spitalului!
Local
Prima ediție a Conferinței Internaționale „Sfântul Martin, precursor al Ordinelor Creștine Cavalerești” va avea loc vineri, 26 aprilie 2024, începând cu ora 10, în sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Municipiului Arad.
UT Arad
Benga, Freitas și Fabry vor lipsi la meciul de azi cu gălățenii. Rednic nu se sperie, vrea victoria și îi urechează pe scepticii de la startul campionatului.
Mapamond
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP.
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!