Examene „în direct” cu Cambridge-ul

Examene „în direct” cu Cambridge-ul
ARAD. La Centrul de Testare din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative a UVVG.

Un grup de 31 studenţi şi elevi au participat la prima examinare în domeniul englezei de afaceri, pe calculator, „în direct” cu examinatorii de la Cambridge.

„Examenul Cambridge Business English (Advanced) s-a dat în ultimii ani în stil clasic, pe hârtie. Tendinţa actuală a administratorilor britanici este să treacă intreaga gamă de teste Cambridge în noua generaţie CB (computer-based), testări pentru care UVVG şi Centrul de Testare Lingvistică Internaţională din cadrul Facultăţii de Ştiinte Umaniste, Politice şi Administrative sunt acreditaţi pentru întreaga gamă”, ne spune  prof. dr. Vanda Stan, şefa Centrului de Testare.

Diploma obţinută este valabilă în întreaga lume, pe întreaga piaţă internaţionlă a muncii şi evidentiază nu doar abilităţi lingvistice deosebite ci abilităţi lingvistice remarcabile pentru orice tip de activitate de afaceri/administrative.

Transparenţa examenului, rapiditatea corectarii – două săptămâni în loc de trei luni în varianta pe hartie – dar şi caracterul dinamic şi pragmatic al acestui prestigioas  examen, fac ca majoritatea tinerilor să opteze pentru această ultimă generaţie de testare lingvistică.

„Următorul examen Cambridge CB (computer based) se va desfăşura la nivelul CAE ( Cambridge Advanced) şi va fi anunţat în timp util. În egală masură, UVVG, în maniera deja obişnuită, va administra o testare CAE -  simulare online, gratuită, pentru a veni în sprijinul celor interesaţi, anterior examenului” , adaugă prof. dr. Vanda Stan.

V.F.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !