Executorii fiscali bat la poarta datornicilor

6Comentarii
Executorii fiscali bat la poarta datornicilor
ARAD. Finanţele publice i-au luat la ochi pe agenţii economici care au datorii de ordinul sutelor de mii de lei şi au început acţiunile de sechestrare a bunurilor în vederea recuperării, măcar a unei părţi, din datoriile înregistrate către stat.

O astfel de acţiune s-a desfăşurat şi ieri dimineaţă, executorii fiscali dorind să stea de vorbă cu reprezentanţii unei societăţi arădene de pe strada Stânjenel. „Societatea a acumulat datorii la bugetul de stat, provenite doar din neplata Taxei pe Valoare Adăugată, ce se ridică la aproape 174 mii lei, echivalentul a circa 42,5 mii euro. Astfel că executorii au mers la sediul firmei pentru a institui măsurile asiguratorii. Cu toate că vecinii au precizat că erau persoane în imobil, nimeni nu a dorit să le deschidă executorilor. Pentru a mai da o şansă, însă, debitorului, executorii au lăsat o invitaţie lipită pe uşa imobilului prin care se invită agentul eocnomic să contacteze Administraţia Finanţelor Publice ale Municipiului Arad pentru a lămuri situaţia”, ne-a explicat Călin Arusti, purtător de cuvânt al DGFP Arad. În cazul în care societatea nu va contacta Finanţele arădene, aceasta va fi executată silit prin punerea sechestru.

JA-A.P.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor