Expolaboratorul revine la muzeu

De Eugen Rogojan
Expolaboratorul revine la muzeu

ARAD. Laborator 2.0, expoziția de știință interactivă dedicată copiilor cu vârste între 6 și 14 ani, ajunge la Complexul Muzeal Arad pe 6 noiembrie și stă aici până la finalul lunii.

Mulțumită reacțiilor și a aprecierilor celor peste 100.000 de vizitatori care au participat la această expoziție organizată la București, Cluj și Iași, aducem și în Arad, pentru a doua oară, această experiență destinată în special elevilor claselor primare, dar și claselor gimnaziale. Prin aceasta dorim să le oferim posibilitatea de a interacționa în mod practic cu legi, fenomene și concepte din biologie și fizică”, anunță cei de la Expo Laborator Arad (organizatori).

Expoziția Laborator 2.0 este construită în jurul lumii pline de curiozitate, mister și fascinație a simțurilor, fiind concentrată pe cele cinci „simțuri clasice” identificate de Aristotel: văz, auz, miros, gust, pipăit. După descrierea, explicarea și ilustrarea interactivă a celor cinci simțuri, cei mici vor porni în explicarea fenomenelor care se întâmplă în mediul înconjurător, în această etapă fiindu-le prezentate exponate din domeniile fizicii, opticii și acusticii.

Accesul costă 12 lei pentru fiecare persoană, adulții însoțitori de grupuri având accesul gratuit. Un tur ghidat durează aproximativ 50 de minute, acestea urmând să se desfășoare din oră în oră, în intervalul 08-13 (sau alte ore, dacă este cazul), de luni până vineri. Pentru grupuri de elevi este necesară programarea prealabilă, la numărul de telefon 0760.241.115 (Monica Sandu).

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !