Export de apă cu exproprieri?

4Comentarii
Export de apă cu exproprieri?

ARAD – Studiul de furnizare a apei în Ungaria, plătit frăţeşte de companiile de apă din Arad şi Bekes.


Ideea de furnizare a apei potabile colectate din
puţurile Companiei de apă
Arad
în Ungaria prinde
contur. În urmă cu câteva luni, s-a
semnat acordul prin care administraţiile din
judeţele implictate se obligă să
facă investiţiile importante necesare pentru
realizarea reţelei comune de distribuţie.
Furnizarea apei potabile la export
vine, însă, cu tot cu posibile
exproprieri.


Amortizare în 30 de ani

Compania de Apă Arad şi
Bekes Megyei Vizművek Zrt –
societea similară din judeţul Bekes (Ungaria)
– vor plăti fiecare, câte 50% din costul
Studiului de fezabilitate pentru exportarea
apei potabile din judeţul
Arad
în Ungaria. Consorţiul format
din cele două societăţi pune la
bătaie 150.000 euro pentru contractul de elaborare
a studiului, care va cuprinde o serie de planuri
printre care şi cel financiar detaliat pe 30 de
ani (perioadă în care se estimează
că se va amortiza investiţia), de
investiţii, formula de calcul a preţului
perceput pentru cantitatea de apă furnizată
etc. Licitaţia va avea loc la mijlocul lunii
aprilie.


Exproprieri?


Societatea care va câştiga va trebui să
specifice care vor fi puţurile care vor asigura
furnizarea zilnică a apei, ordinea în care
acestea vor fi exploatate, va indica locaţia
pentru construirea viitoarei uzine de apă şi
a componentelor construcţiei (teren, alimentare cu
energie electrică, elemente de
infrastructură, staţie de pompare,
rezervoare, drum de acces, etc.). Totodată, se vor
face proiecte pentru reţeaua de conducte de
alimentare cu apă şi se va face trasarea
conductei de alimentare cu apă pe teritoriul
României şi estimarea costurilor legate de
construirea acesteia. Cât despre terenurile pe
care trece conducta, în funcţie de
amplasamentul acesteia, firma are sarcina de a estima
costurile pentru cumpărarea lor sau expropierea
terenurilor proprietate privată.


O parte din puţuri


Uzina de  exploatare a apei  va fi
construită pe conul de dejecţie al
Mureşului. Uzina va extrage apa
potabilă  din forajele existente şi cele
noi, va depozita şi o va transporta prin
conducte, către obiectivele din
Ungaria.


Doar o parte din frontul de captare a apei potabile, ce
reprezintă sursa de alimentare cu
apă
a municipiului Arad
şi a localităţilor limitrofe, va fi
valorificat. Frontul de captare a apei este situat pe o
lungime de 23 km pe direcţia
Arad-Oradea. 


Cantităti estimate


Pentru moment, s-a estimat o capacitate medie
zilnică a uzinei de apă de
22 metri cubi maximă de 30.000 metri cubi pe zi,
şi o capacitate anuală de 8.000.000 metri
cubi.

S.B.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor