Expoziția eveniment „Victor Vasarely” a fost vernisată la Muzeul de Artă

De Iza Pal
Reactualizat la:
7Comentarii
Expoziția eveniment „Victor Vasarely” a fost vernisată la Muzeul de Artă
O parte din colecția Muzeului Vasarely din Pécs a fost expusă joi, 23 august, la Muzeul de Artă Arad, în Sala Ovidiu Maitec.

Pentru a lua parte la acest eveniment de anvergură euro-regională o delegaţie maghiară, condusă de viceprimarul oraşului Pecs a sosit la Arad şi alături de primarul arădean au vorbit în deschiderea expoziţiei “Victor Vasarely”.

„Victor Vasarely este unul dintre acei artiști ai Ungariei al cărui nume este cunoscut în întreaga lume. Lucrările lui Vasarely marchează universități, intersecții, stații, ansambluri rezidențiale. Există o acerbă competiție între muzee și colecționari pentru a-i achiziționa lucrările și pentru a le păstra ca niște adevărate comori. Vasarely a pus bazele unor fundații și muzee, astfel a accesibilizat opera sa unui public foarte larg. A știut cât de puternică este dorința umană de a deține obiecte materiale, acesta a fost și motivul pentru care și-a dezvoltat tehnicile de printare (aducând înaltă valoare artistică şi estetică reproducerilor sale pe suporturi de mătase). Vasarely a creat inclusiv programe computerizate pentru modelarea lucrărilor sale. Artistul consideră că elementele compoziționale pot fi aranjate în milioane de variații, iar operele sale pot deveni disponibile pentru toată lumea, la un preț rezonabil. A considerat că ar fi posibil, ca prin folosirea formelor geometrice de bază (cercul, pătratul, elipsa, rombul) și a fantasticei bogății a scalei cromatice, fiecare persoană să își poată crea o operă de artă în acord cu propriul caracter”, a spus istoricul de artă Jozsef Sarkany, curatorul expoziției.

Gheorghe Falcă a punctat: “Municipiul Arad are 15 ani de lucru cu oraşul Pécs, din care 10 ani cu statutul de oraşe înfrăţite. În această relaţie am căzut de acord să ne prezentăm, iar noi suntem onoraţi ca de Zilele Municipiului Arad să avem o zi specială a oraşului Pécs la noi în comunitate. Putem spune ca acest vernisaj este o coroană la ceea ce a însemnat reaţia dintre cele două oraşe şi o prezentare înaltă ţinută a ceea ce înseamnă cel mai titrat om de cultură din oraşul Pécs. De aceea, mulţumim delegaţiei pentru oportunitatea de a lua parte la un astfel de vernisaj (…) şi sperăm să întoarcem acest gest împreună cu administraţia, cu artiştii arădeni în perioada următoare, când noi ne vom prezenta la Pécs. Pentru dvs. dragi arădeni, o mulţumire că sunteţi activi în comunitate şi acum activi de zilele oraşului!”.

Cele 42 de lucrări de grafică, obiect și tapiserie ale lui Vasarely vor putea fi admirate în Sala Ovidiu Maitec a Complexului Muzeal Arad, gratuit, până în data de 23 septembrie 2018. Evenimentul face parte din programul Zilei orașului Pécs la Arad şi a avut loc datorită bunei colaborări dintre Complexul Muzeal Arad şi Muzeul „Janus Pannonius” Pécs, cu sprijin primit din partea primariilor celor doua oraşe

Taguri: ,


7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor