Extind grădiniţa de apartament

3Comentarii
Extind grădiniţa de apartament
ARAD – Pentru că solicitările sunt numeroase, Primăria vrea să extindă o grădiniţă din centrul oraşului.

Consilierii locali au aprobat „Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii” a obiectivului de investiţie „extindere şi modernizare Grădiniţa PP1”, asuma alocată în acest scop fiind de peste trei milioane lei. Executivul a propus modernizarea unui apartament pe care Primăria l-a cumpărat în prealabil.

“Grădiniţa PP1 este amplasată pe strada T.Vladimirescu nr.20-21. Iniţial grădiniţa funcţiona la parterul clădirii şi parţial la subsol unde era amplasat blocul alimentar. Menţionăm că la etajul clădirii era o locuinţă privată. Datorită spaţiilor mult prea mici faţă de cerinţele normelor de avizare a funcţionării grădiniţei nu am primit avizul sanitar pentru lucrări de modernizare a spaţiilor pe care îl deţineam iniţial. Din acest motiv, Consiliul Local a aprobat achiziţionarea apartamentului de la etaj astfel încât grădiniţa să poată fi extinsă şi modernizată”, se arată în documentaţia care a însoţit proiectul.

Interesul pentru extinderea grădiniţei a fost justificat de executiv prin poziţionarea clădirii, în zona ultracentrală, şi prin faptul că locaţia a făcut ca grădiniţa să aibă o sumedenie de solicitări de locuri pentru înscrierea copiilor preşcolari.

Municipalitatea a cerut demolarea garajului, a magaziei şi spălătoriei, extinderea şi etajarea corpului principal al clădirii grădiniţei, prin extinderea parterului. Clădirea va cuprinde 6 săli de grupă.

A.B.

Taguri: ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor