Ezerişul, victorie cu emoţii în faţa Oraviţei

Ezerişul, victorie cu emoţii în faţa Oraviţei
CARANSEBEȘ – Progresul Ezeriş – CS Oraviţa 4-1 (1-1), în etapa cu numărul 11 a Ligii a IV-a, Zona Oraviţa, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, din Caransebeş.

Gazdele au avut prima ocazie în minutul 4, atunci când Negoescu i-a pasat bine, pe stânga, lui Rusnac, care a intrat în careu şi a şutat puternic, însă mingea s-a oprit în plasa laterală. Cei de la Ezeriş au reuşit să deschidă scorul în minutul 25, după ce Negoescu i-a pasat în adâncime lui Ilia, iar acesta a intrat în careu şi a şutat de la 14 metri, în stânga portarului. Egalarea a venit după doar trei minute, după ce Preoteasa a executat un corner de pe partea dreaptă, iar Sîrbu a lovit greşit balonul şi l-a trimis în propria poartă. Ezerişul putea să înscrie din nou în minutul 35, însă, deşi aflat în poziţie bună, Negoescu nu a reuşit să ajungă la mingea centrată bine de Adamescu, de pe aripa stângă. Ultima fază periculoasă a primei părţi s-a consemnat în minutul 39, când Adamescu a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, însă şutul a fost pe direcţia portarului, iar Duma a reţinut.

Prima mare ocazie de după pauză şi-a trecut-o în cont Secula, în minutul 49 acesta, aflat la doar 4 metri de poarta orăviţeană, reluând peste transversală centrarea venită de pe dreapta, de la Epure. În minutul 58, gazdele au mai trecut o dată pe lângă desprinderea pe tabela de marcaj, în urma unei faze în care Rusnac a centrat lung de pe dreapta, Ilia a întors în careu, însă micuţul jucător japonez Kawagoe, aflat la 4 metri de poartă, a trecut pe sub minge. Două minute mai târziu, Epure a pătruns în careu pe dreapta, însă, talonat îndeaproape de Răţoi, a şutat imprecis la colţul lung, balonul scurgându-se pe lângă stâlpul porţii orăviţene. În minutul 62, portarul oaspeţilor, Duma, a văzut direct cartonaşul roşu, după ce l-a faultat violent, la 17 metri, pe Ilia, scăpat singur spre poarta sa. Lovitura liberă a fost executată de Megheleş, pe jos, mingea a fost respinsă de fundaşii orăviţeni până la Chiurtu, care a pus latul la 8 metri, aducându-şi astfel echipa în avantaj. Gazdele şi-au mărit avantajul în minutul 78, când Kawagoe l-a angajat perfect în adâncime pe Ilia, care, rămas singur cu înlocuitorul lui Duma, tânărul Simeria, a trimis în plasă, elegant, printre picioarele acestuia. Scorul final a fost stabilit în minutul 90+3, de Drăgoi, care a trimis o torpilă de la 30 de metri, sub bara transversala porţii lui Simeria.

Progresul Ezeriş: C. Birăescu, T. Kawagoe, C. Negoescu (min. 46, P. Secula), Al. Rusnac (81, P. Măduţă), A. Sîrbu, A. Megheleş, G. Koschling, I. Adamescu (44, C. Epure), C. Chiurtu, D. Drăgoi, S. Ilia; rezerve: C. Badea, Al. Leonte, R. Ciurea, P. Corneanu. Antrenor, Adrian Enăşescu.

C.S. Oraviţa: I. Duma (63, N. Simeria), A. Răţoi, Al. Buga, C. Covaci, D. Preoteasa, I. Băcilă, I. Hulpan, N. Gugu, C-tin Covaci, C. Caşeru, C. Sporea; rezerve: C. Chifa, F. Halas, C. Chiriac. Antrenor, Ciprian Macovei.

A arbitrat la centru Dorin Voina (Reşiţa), asistat la cele două linii de Valentin Frimu (Bocşa) şi Ion Cocora (Bocşa). Observatori: Marius Popescu (Reşiţa) şi Petru Herghelegiu (Bocşa).

Sorin ROGOZ



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !