Facebook lanseaza o initiativa inedita pentru a impiedica distribuirea de poze nud fara acord

De C.V.
Facebook lanseaza o initiativa inedita pentru a impiedica distribuirea de poze nud fara acord
© foto: Pixabay
Facebook propune un mod inedit de a combate distribuirea fără acord a fotografiilor nud pe rețelele deținute. Cei care doresc personale să nu ajungă fără voia lor pe internet au opțiunea de a realiza, prin tehnologia deținută de Facebook, o semnătură digitală a pozelor care să fie automat detectată atunci când materialele sunt urcate pe rețelele de socializare.

Un proiect pilot lansat de Facebook în Australia ar putea elimina grijile celor care dețin fotografii intime pe dispozitivele digitale. Practic, persoanele care nu vor ca pozele lor nud să ajungă vreodată pe Facebook sau Instagram pot contacta autoritățile locale abilitate, care le vor da să completeze un chestionar. Apoi un reprezentant Facebook va contacta persoana în cauză pe Facebook Messenger și îi va solicita să-i trimită trimită tocmai pozele indecente.

Odată trimise către reprezentantul Facebook, fotografiile nud vor fi analizate cu ajutorul unui software special, care va produce o semnătură digitală a pozelor. Semnătura digitală va fi detectată automat atunci când fotografiile sunt urcate pe Facebook sau Instagram, astfel încât procesul să fie blocat, iar contul care a încercat să posteze fără acord materialele să fie transmis către autoritățile competente.

Reprezentanții Facebook asigură utilizatorii că fotografiile transmise prin Messenger nu vor fi vizionate sau stocate. Totuși, acest proces implică un grad ridicat de încredere din partea utilizatorilor și rămâne de văzut dacă programul pilot va fi eficient și va se va extinde sau nu.

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !