„Suntem mândri că suntem pe primul loc, dar încă nu am câștigat nimic. Linia se trage de abia la vară, însă o primă analiză o vom face după meciul de sâmbăta viitoare, de la Lugoj. Vor urma trei luni de pauză, la capătul cărora sperăm să fim și mai puternici”, a spus tehnicianul liderului Ligii III, Adrian Abrudean.
Faceti loc, Sebis e pe primul loc!
SEBIŞ. În formula: Miron – Toader, Bier, Mardare, Neacșu – Lazea, Tothăzan (90 Pintea) – Călin (88 Susan), Bozian, Sulea (61 Țîrlea) – I. Radu (85 Balint), Naţional Sebiş a izbutit să se desprindă de „satelitul” prim-divizionarei Pandurii Tg Jiu doar în actul secund, graţie golurilor semnate de Radu (min. 46) şi Bozian (min. 65).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
România
Parchetul General a anunţat oficial, joi, punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
1
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!