„Constatăm că au trecut trei săptămâni de campanie electorală și cred că este un moment prielnic să reflectăm asupra celor întâmplate până acum. Noi, cei din Partidul Național Liberal, am dovedit că suntem singurii care vorbim despre Arad și despre arădeni. Suntem singurul partid care a venit în fața cetățenilor cu programe clare și viabile. Aradul are acum peste 78.000 de locuri de muncă, are autostradă, are o gară modernă, un aeroport modern sau transport public modern. În continuare venim către cetățeni cu proiecte importante, iar aici putem vorbi despre proiectul Regenerare Urbană, un proiect care prevede contruirea a 81.489 mp de trotuare, 233.333 mp de drumuri și parcări, 70.105 mp de spații verzi, 14.313 mp de locuri de joacă în cartierele Alfa, Centru, Confecții, Micălaca și Vlaicu. Totodată, vorbim despre proiecte importante precum reabilitarea termică a alte 90 de blocuri din municipiul Arad, construcția unui pod peste râul Mureș – un pod care să facă legătura între strada Andrei Șaguna și Calea Timișorii, despre contrucția noului stadion Francisc Neumann – UTA, despre amenajarea și extinderea falezei Mureșului între Parcul Europa și Podul Degebal. Un alt proiect important se referă la Cetatea Aradului și introducerea acesteia în circuitul turistic. Acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante proiecte ale noastre, proiecte față de care cei din PSD s-au opus cu vehemență. Dovedim astfel că suntem singurii care punem în față cetățenii, nevoile lor și confortul acestora. Din nefericire pentru cetățeni, singurul program al celorlalți competitori electorali are la bază mesaje anti-Falcă și anti-Arad. Cu siguranță arădenii conștientizează toate aceste lucruri, iar pe 5 iunie vor face alegerea corectă pentru ei și pentru Arad”, a spus Gheorghe Falcă, primar al Municipiului Arad și președinte al PNL Arad.
Falcă: „Suntem singurii care venim în fața cetățenilor cu un program clar și viabil”
Falcă: „Suntem singurii care venim în fața cetățenilor cu un program clar și viabil”
Au trecut trei săptămâni de campanie electorală, trei săptămâni în care partidele politice și competitorii electorali s-au întrecut în declarații, sloganuri și, mai mult sau mai puțin, în proiecte. În acest context, Gheorghe Falcă, primar al Municipiului Arad și președinte al PNL Arad, spune că liberalii sunt singurii care au venit în fața cetățenilor cu un program clar și viabil, în vreme ce adversarii politici s-au bazat pe atacuri la adresa acestuia.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!