Fanii echipei UTA, atac la primarul Falcă!

Reactualizat la:
20Comentarii
Fanii echipei UTA, atac la primarul Falcă!
De câteva minute, Suporter Club UTA a emis un comunicat în care îşi exprimă indignarea faţă de unele declaraţii ale edilului, referitoare la stadionul Motorul, dar nu numai.

Iată, în continuare, spicuiri din comunicatul emis de SCU:

„Am constatat extrem de revoltaţi că primarul Aradului continuă atitudinea sfidătoare şi iresponsabilă faţă de clubul UTA şi suporterii ei. Prin declaraţiile oferite, Gheorghe Falcă, fără nicio urmă de decenţă, încearcă să îşi asundă dezinteresul şi incompetenţa sa şi a subalternilor săi în ceea ce priveşte modernizarea arenei Motorul, aruncând mizeria urât mirositoare în curtea clubului UTA.

Domnule primar, nu UTA este vinovată că în momentul în care a început demolarea stadionului Francisc Neuman, a trebuit să se mute pe singurul stadion rămas în Arad (restul fiind demolate în timpul mandatelor dumneavoastră) aflat şi acesta în nişte condiţii total incomatibile cu performanţa. Vă întrebăm, ce aţi făcut din momentul demarării fazelor incipiente ale proiectului de reconstruire a stadionului Francisc Neuman (pe care Aradul l-a primit GRATIS de la familia Baronului) pentru a asigura pe parcursul lucrărilor condiţii normale de joc pentru echipa fanion a Aradului. Răspunsul este evindent: NIMIC!

Domnule primar, nu UTA este vinovată că timp de mai bine de 2 ani şi-a desfăşurat activitatea în nişte condiţii demne de fotbalul jucat de bunicii noştrii înainte de al doilea război mondial. Nu UTA este vinovată că în toată această perioadă a fost bătaia de joc angajaţilor dumneavoastră care au sabotat o bază sportivă aparţinând comunităţii. Nu UTA este vinovată că echipele rămâneau fără apă caldă după meci şi nu puteau face duş. Nu UTA este vinovată că la celebrul baraj cu FC Voluntari apa era scoasă de pe teren cu prosoape şi uşi. Nu UTA este vinovată că la meciul cu Poli Timişoara ne-am făcut din nou de râs în faţa întregii ţări care a crezut că în locul meciului este difuzată o reconstituire a bătăliei de la Neajlov. Când permanent conducerea UTA-ei, opinia publică arădeană, suporterii vă transmiteau că este inadmisibil că echipa să îşi desfăşoare activitatea în aceste condiţii, ce aţi făcut? Răspunsul este evident: NIMIC!

Când în sfârşit aţi hotărât că nu mai puteţi evita problema şi că situaţia de la Motorul trebuie rezolvată, aţi făcut-o în stilul caracteristic al unei administraţii româneşti (aici vă asemuiţi înfricoşător de mult la profesionalism şi onestitate cu rivalii politici de la Bucureşti pe care-i înfieraţi în fiecare zi): fără viziune, fără un plan, fără competenţă, fără transparenţă. De aproape un an de zile echipa noastră a plecat de pe arena Motorul şi ce avem acolo?! NIMIC. Iar acum aveţi neobrăzarea să atuncaţi vina în spatele conducerii UTA-ei! Chiar nu vă e ruşine?! Chiar sunteţi atât de orb încât nici măcar nu mai ţineţi cont că minciuna are picioare scurte?

Cu ultimele declaraţii aţi trecut ultima barieră care ne mai putea aduce vreodată la aceeaşi masă a discuţiilor. De ani de zile, în ciuda tuturor faulturilor grosolane la adresa acestui club (unele dintre ele chiar istorice) am încercat să păstrăm o punte de dialog pentru că dorinţa noastră e ca UTA să fie expresia întregii comunităţi arădene, din care, fie că ne place, fie că nu, teoretic faceţi parte. Însă ceea ce aţi făcut acum este extrem de grav: nu că minţiţi, ne minţiţi deja de ani de zile şi suntem imuni. Revoltător e că încercaţi să asumuţiţi suporterii UTA-ei împotriva conducerii clubului. Pentru prima oară după foarte mulţi ani UTA are o conducere care încearcă să se apropie de rigorile profesionismului: fără datorii la stat şi la jucători, cu paşi importanţi făcuţi în a promova imaginea şi brandul UTA. Probabil că lucrurile merg prea bine la UTA şi trebuie stricate, nu-i aşa?! Am observat că sunteţi un maestru al jocurilor de culise şi al motto-ului „dezbină şi stăpâneşte”! Ei bine, cu noi n-o să reuşiţi asta. Noi nu suntem vreun partid politic rival pe care să-l sabotaţi cu privilegii. Nu suntem nici vreo clică profitoare pe care să-i ameninţaţi cu retragerea respectivelor privilegii. În viaţa publică arădeană, atât ca asociaţie cât şi ca persoane particulare nu avem decât un singur interes: UTA.

În final este momentul să facem apel la comunitatea arădeană şi în special la cei care iubesc UTA. Acest club, acest nume are nevoie de noi pentru că este agresat chiar din interiorul comunităţii. Vremea protestelor pe facebook, forumuri şi site-uri a trecut. Observăm că public doar o mână de oameni au curajul sau conştiinţa să protesteze vocal în timpul meciurilor împotriva acestei agresiuni la care este supus clubul nostru. Cu toţii suntem revoltaţi că s-au dărâmat stadioane, că jucăm în afara Aradului, că nu se întrevede nicio speranţă ca lucrurile să se schimbe într-un viitor apropiat, că suntem minţiţi şi manipulaţi chiar din locul care ar trebui să ne unească. Haideţi să nu mai lăsăm din lene sau frică impresia că acesta este un război al galeriei cu primarul. Ştim cu toţii ce gândim dar haideţi să o spunem răspicat, cu voce tare, de fiecare dată când avem ocazia. Să transformăm fiecare meci într-o ocazie care să ne unească, să ne adune în jurul acestui scop foarte important. În ceea ce ne priveşte, noi ca asociaţie, vom continua şi intensifica protestele şi nu acceptăm să ne abatem cu nimic de la solicitările pe care le-am făcut publice nu odată: finalizarea de urgenţă a lucrărilor de modernizare a arenei Motorul (termen deja depăşit de primărie) şi finalizarea lucrărilor de construcţie a Stadionul Francisc Neuman până în primăvara anului viitor astfel încât la începutul sezonului următor UTA să poată reveni acasă, în Calea Aurel Vlaicu. De asemenea vom protesta permanent atâta timp cât observăm că atitudinea primarului Aradului faţă de acest club e dominată de ipocrizie şi manipulare. Doar uniţi putem să ne apărăm clubul!”

„Nu dăm niciodată înapoi! Pentru noi doar UTA contează!”

Suporter Club UTA

Taguri: , ,


20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor