ARAD. Gestul reprobabil al lui Voicu, de la finalul meciului cu CS Ineu, a fost îndelung comentat şi contestat, iar apoi conducerea clubului UTA a tăiat în carne vie. Liderul Suporter Club UTA, Dan Proca (foto) spune că era de acord cu orice sancţiune, cu atât mai mult una ce apără blazonul şi imaginea UTA-ei.
Liderul Suporter Club UTA, Dan Proca a comentat pozitiv decizia conducerii.
„Suntem mulţumiţi de performanţele sportive, suntem în grafic cu promovarea. Însă, nu putem încuraja asemenea gesturi, oricât de rău le-a părut jucătorilor apoi. Eram de acord cu măsurile clubului oricum, decizia în cazul celor trei jucători fiind juste. Indiferent de numele jucătorilor, cine sare calul trebuie sancţionat, căci în joc e imaginea şi blazonul clubului UTA. Evident, nimeni nu are de câştigat de pe urma acelui incident, promovarea nu-i totul, deoarece e nevoie să avem grijă de numele şi tradiţia unui club de referinţă în fotbalul românesc. Sigur, probabil s-a acumulat tensiune printre jucători, dar nu vreau să le găsesc scuze, deoarece au fost şi alţii, care au suferit mult mai mult de pe urma spectatorilor şi nu au reacţionat în acest fel. De aceea, consider că decizia conducerii este cea corectă” – ne-a declarat Proca.
Fanii salută decizia clubului UTA
Şeful SCU, Dan Proca spune că măsurile luate de conducere sunt cele corecte, deoarece în joc e imaginea UTA-ei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!