Fanii, sprijin în revenirea echipei UTA

De Leo Sfara
Reactualizat la:
2Comentarii
Fanii, sprijin în revenirea echipei UTA
© FOTO: C.P.
La finalul partidei UTA – Pandurii, antrenorul echipei UTA, Cristian Todea a declarat: „A fost un meci pe care l-am început de la 0-2, am intrat prost în el, cred că ne gândeam încă la jocul de la Sebiş.

Credeam că doar prezenţa noastră pe teren va rezolva situaţia dar, acest sport ne-a dat o palmă şi ne-a arătat că indiferent cine suntem sau cum ne cheamă, nu e suficient pentru a câştiga. În partea a doua, jucătorii noştri şi-au revenit, am pus presiune pe adversar, iar pentru asta vreau să-i felicit. Scutaru a avut probabil şi o problemă medicală, deşi înainte de meci am întrebat dacă toată lumea e aptă de joc. La încălzire a simţit ceva, probabil că tot meciul cât a evoluat s-a gândit la acea problemă. Din păcate, nu am reuşit să înscriem din penalty, şi acolo s-a scris istoria acestui meci. Spectatorii au fost pozitivi, cred că şi datorită lor am putut reveni. Dacă ne huiduiau, de exemplu, poate nu reveneam, poate pierdeam mai rău. Am ales între Păcurar şi Hlistei, am optat pentru ultimul, nu am ce să-i reproşez lui Păcurar, dar asta a fost decizia mea de la acest joc”.

La rândul său, tehnicianul Pandurilor, Marcel Ploaie a spus: „Am obţinut un punct, am fost mai oportunişti, mai norocoşi şi chiar dacă am condus 2-0, nu am reuşit să gestionăm acest rezultat. Pot spune că am obţinut un punct, nu am pierdut două, UTA a avut penalty pe final şi putea învinge. Aceste două echipe nu vor lupta pentru retrogradare, să fim serioşi, veţi vedea la finalul campionatului. Îmi doresc, atât UTA, cât şi Pandurii, echipe de tradiţie, să urce încet, încet, spre locurile fruntaşe. UTA chiar cred că a şi început să o facă”.

Taguri: , , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor