Fără animale în apartamentele de bloc

92Comentarii
Fără animale în apartamentele de bloc
ARAD. Se lucrează de zor la regulamentul de gospodărire a oraşului iar câteva din propunerile arădenilor şi-au făcut loc aici.

Nemulţumirile arădenilor de la blocuri – nu toate – se vor regăsi în viitorul regulament de gospodărire a localităţii, la care Primăria Arad lucrează de zor în aceste zile. Printre problemele ridicate de arădeni, cu priză la administraţia locală, se numără şi cele prin care locuitorii Aradului au propus botniţe pentru câinii periculoşi, număr limitat la doi la patrupedele din apartamente şi eliminarea porcilor crescuţi în spatele blocurilor. Regulamentul cu pricina, care va cuprinde toate aceste prevederi, va fi supus votului aleşilor municipali până la finele anului.

Arădenii au propus Primăriei interzicerea deţinerii unui număr mai mare de două animale de companie într-un apartament, amplasarea adăpostului câinelui la 10 metri distanţă de geamurile apartamentelor, interzicerea reparaţiei autovehiculelor în faţa blocului în orele de linişte sau purtarea obligatorie a botniţei de către câinii periculoşi care au mai mult de 15 kilograme. Primăria vrea ca animalele care muşcă să nu îşi facă loc defel în apartamentele de bloc.

Claudia Macra, city managerul Aradului, a declarat că noul Regulament va fi adoptat în Consiliul Local până la sfârşitul acestui an, moment de la care hotărârea va deveni aplicabilă, sancţiunile prevăzute în acest act urmând a fi împărţite de poliţiştii comunitari.

“În cadrul dezbaterii publice organizată de Primăria Arad, cetăţenii au formulat diverse propuneri. Toate au fost preluate, analizate din punct de vedere legal, şi unele dintre acestea se vor regăsi în noul regulament. Nu vrem să mobilizăm întreg dispozitul Poliţiei Comunitare să dea amenzi. Am primit, însă, foarte multe reclamaţii la Primărie din partea vecinilor care sunt deranjaţi de disconfortul produs de creşterea câinilor în apartamente sau a păsărilor şi animalelor în apropierea blocurilor. Prin noul Regulament, se crează cadrul legal necesar aplicării de contravenţii celor care nu-şi respectă concetăţenii”, a precizat Claudia Macra.

Fără animale care muşcă

Va deveni contravenţie, cel mai probabil din 2011, creşterea şi deţinerea a mai mult de două animale de companie în apartamente de bloc fără acordul celorlalţi locatari, precum şi neasigurarea condiţiilor, îngrijirii şi atenţiei necesare acestora. Vor face excepţie “animalele de companie cu comportament agresiv/periculos, a căror deţinere în condominii este strict interzisă (animale de companie care muşcă, indiferent de specie şi rasă)”.

Tot contravenţie va deveni şi nerespectarea distanţei de minim 10 metri a amplasamentului adăpostului câinelui atât faţă de geamurile apartamentelor din curţile de folosinţă comună, cât şi faţă de geamurile imobilelor învecinate. De asemenea, se va interzice circulaţia liberă, atât ziua, cât şi noaptea, a câinilor în curţile de folosinţă comună, fără acordul tuturor locatarilor.

Vecinii fac legea

Vecinii ar urma să aibă putere discreţionară asupra animalelor din bloc. „Am propus şi s-a aprobat ca deţinerea câinilor în apartamentele din condominii să fie permisă numai cu acordul adunării generale şi a vecinilor direct afectaţi. În cazul în care vecinii sunt deranjaţi de lătratul câinelui sau proprietarul nu face curat în urma lui, acordul asociaţiei se poate retrage”, a declarat Ladislau Hevesi, preşedintele Uniunii Profesionale a Administratorilor Arad.

Tot contravenţie şi tot sancţionată cu amendă va fi creşterea animalelor şi păsărilor, strict pentru consumul familial, în zona exterioară perimetrului delimitat. Nu va fi permisă deţinerea şi creşterea unui număr mai mare de doi porci, 20 de păsări şi o vacă matură şi un viţel, într-o gospodărie proprietate privată cu o suprafaţă îngrădită, destinată întreţinerii şi creşterii animalelor, de minim 500 mp.

Fără reparaţii la maşini

Nici repararea maşinii în faţa blocurilor nu va mai fi posibilă oricum. Unii cetăţeni au propus, iar primăria s-a arătat sensibilă la această problemă şi, ca atare, va stabili faptul că “realizarea de către persoanele fizice şi juridice a reparaţiilor autovehiculelor, care prin natura lor produc zgomot şi deranjează vecinii, efectuate în intervalele orare 14.00 – 16.00 şi 22.00 – 08.00” va reprezenta tot o faptă reprobabilă, ce va fi sancţionată contravenţional. Acelaşi regim îl vor avea şi reparaţiile în interiorul apartamentelor, care prin natura lor produc zgomot şi deranjează vecinii, efectuate în intervalul orar 17.00 – 08.00, cu excepţia cazurilor de avarii.

Amenzi

Amenzile pentru contravenţii vor fi stabilite tot printr-un proiect de hotărâre şi se vor situa între 50 şi 3.000 lei.

JA- A.B.D.



92Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor