Fără colaborări şi convenţii civile

Agenţii economici care păstreză şi completează carnetele de muncă la sediul propriu trebuie să îşi angajeze cu contract de muncă personalul care se ocupă de gestionarea carnetelor de muncă.

Metodologia privind aprobarea ca operaţiunile de păstrare şi completare a carnetelor de muncă să fie efectuate de către angajator s-a modificat începând cu această lună.

Se renunţă astfel la contractele de colaborare şi la convenţiile civile, contractul de muncă putând fi încheiat şi pe o perioadă de două ore. „Legea prevede că se pot încheia contracte de muncă pe o perioadă de minim două ore”, a evidenţiat inspectorul-şef ITM Bihor, Liviu Lupea.

Probă practică

Începând cu această lună, atestarea personalului care se ocupă de resurse umane presupune şi o probă practică, a precizat inspectorul-şef adjunct, ec. Racz Nadia. Persoana desemnată şi împuternicită să îndeplinească atribuţiile de întocmire, completare, păstrare şi evidenţă a carnetelor de muncă va fi testată profesional de către ITM Bihor, în vederea confirmării activităţii.

Taxa de testare este de 20 RON pentru fiecare persoană desemnată. Suma se achită după verificarea prealabilă a dosarului. Formularele se procură de la sediul ITM Bihor, camera 206.

Claudia Curta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !