Fără proteste în vamă

1Comentariu
ARAD – Autorităţile arădene au refuzat organizarea de proteste ale crescătorilor de animale în punctele de trecere a frontierei. Ca atare, crescătorii de taurine nu vor putea protesta, începând de mâine, chiar în vămile judeţului Arad, aşa cum au dorit inţial.

“Nu au primit permisiunea de a picheta chiar în punctele de trecere a frontierei, ci în localităţile de frontieră”, a recunoscut şi Ioan Handra, şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad.
Crescătorii ceruseră autorizaţii de protest la Nădlac (în cel mai mare punct de trecere a frontierei cu Ungaria) şi la Pilu, unde se află punctul de trecere a frontierei Vărşand.
La Nădlac, crescătorii de animale îşi vor spune nemulţumirile în parcare, căci, potrivit primarului Vasile Ciceac ”nu pot protesta chiar în vamă, aşa că au închiriat parcarea de lângă o benzinărie, unde vor protesta”.
În ceea ce priveşte cea de a doua locaţie, protestatarii au primit aviz, din partea primarului comunei Pilu, Lucian Drăgan, să protesteze la intrarea în localitatea Vărşand dinspre Pilu, adică la mai mult de 500 metri de punctul de trecere a frontierei.
Crescătorii au dorit organizarea de proteste la frontieră, principalul motiv fiind importarea de lapte fără respectarea normelor de calitate impuse de Uniunea Europeană. Protestele urmăresc stoparea schimbul intracomunitar de lapte, „practicat ilegal şi neloial”, fără respectarea normelor de calitate impuse de UE şi vor avea loc astăzi între 9.00 şi 17.00, dar şi miercuri şi joi.
A.B.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor